G4Media.ro

Putin îl acuză pe Poroșenko pentru incidentul din strâmtoarea Kerci: A fost,…

Putin îl acuză pe Poroșenko pentru incidentul din strâmtoarea Kerci: A fost, fără îndoială, o provocare organizată înaintea alegerilor din Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în prima reacție publică față de incidentul din strâmtoarea Kerci, l-a acuzat că omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, de provocare deliberată, determinată de considerente electorale. Putin s-a arătat dispus ”să ierte” politicienii din Ucraina pentru că au crezut discursul antirus al lui Poroșenko, transmite Reuters.

”A fost fără îndoială o provocare. A fost organizată de președinte înaintea alegerilor. Președintele este pe locul 5 în sondaje înaintea alegerilor și trebuia să facă ceva. A fost un pretext ca să introducă legea marțială”, a declarat Putin la un forum financiar care a avut loc la Moscova. La rândul său, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, s-a declarat întristat de sprijinul american arătat ”provocării” venite din partea Ucrainei.

În ce privește subiectul întâlnirii dintre Putin și Trump la summitul G20, președintele rus a spus că partea americană nu a informat Moscova despre anularea întrevederii și, în consecință, diplomații ruși încă lucrează la organizarea ei.

Într-un interviu acordat marți pentru Washington Post, Donald Trump a afirmat că există posibilitatea anulării întâlnirii cu Putin, decizia sa finală urmând a fi luată după ce va avea un raport detaliat privind capturarea navelor ucrainene de către flota rusă din Marea Azov.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Sa poarte pampers de protectie daca ataca NATO.

  2. pai parerea criminalului Putin nu ne mira, deoarece situatia a fost create de rusia, deoarece ratingul cracanatului e la minim din ultimii 19 ani de guvernare si de asta el le mai da multimii ceva „circ” ca piine nu prea a mai ramas

  3. Fara absolut nicio indoiala!

  4. Pe astia-i ,,papa pielea,,!?

  5. Mare kkt de conflict. Ucrinienii beti nici nu stiau pe unde sunt iar rusii niste smardoi in viata s-au gandit ca ce plm trec aia beti pe la ei prin fata portii fara sa dea cu buna ziua. Si uite asa pe principiul „bataia si futaiul nu se intoarce” au inceput sa-i smardoiasca pe descultii aia. „Pe la noi pe strada nu mai treceti da?”

  6. Sa fereasca Dzeu de unele comentarii infantile, si mai mult decat atat, de pe acest site …

    Ce s-a gasit la bordul celor 3 nave ucrainiene? https://www.youtube.com/watch?v=hodhwYaN0CE

    In plus, Putin a afirmat ca la bordul unui vas ucrainean se aflau si doi agenti ai serviciului intern de informatii al Ucrainei; tot aici, cu ocazia conferintei internationale de finante si banci, ce a avut loc in 25-26 noiembrie a.c., Putin raspunde la intrebarile jurnalistilor cu privire la incidentul din Kerci: https://www.youtube.com/watch?v=kxZfeW_omaI

    • Vad ca postacii putinisti ii dau inainte cu fake news-ul.

      Voi chiar credeti ca pacaliti pe cineva? Toata lumea stie ce cacat KGBist e Putin si ca e un dictator nenorocit, incapabil sa-si conduca tara.

      De ce pleaca 300000 de tineri rusi din Rusia in fiecare an? De prea mult bine? Hahahahaha

      Rusia e patetica, in loc sa posteze fake news, mai bine s-ar ocupa de proprii cetateni, a ajuns bataia de joc a lumii civilizate, laolalta cu Coreea de Nord.

    • Putea sa fie tot serviciul secret ucrainean la bordul vaselor. Tu intelegi ce-i aia zona de liber tranzit?

      Hai sa-ti dau mai usor, poate te prinzi: cand si-au trimis rusii portavionul in Siria, ala a trecut prin Canalul Manecii si Stramtoarea Gibraltar. Nu l-a oprit nimeni ca avea militari la bord.

    • Pt 2087

      La asemenea comentariu este evident vidul continutului cat si penibilul retoric folosit.

      TIparul comentatorului roman, a unora dintre ei, de fapt, este unul care comunica ca o cizma din Tropaisar! De aia, Romania nu are elita: sus, numai coruptie, jos, numai marlaneala…iar la mijloc, tacere si nepasare.

      Cat despre consistenta unui comentariu, din cele vazute pe acest site care cat de cat mai are ceva obiectivitate pt evenimentele interne, nu si pt cele externe, nu mai mult de 10-20% ofera argumente, link-uri, abordari din mai multe unghiuri ale problemei/incidentului sub observatie…Restul, comentarii de prost gust, cu un limbaj marlanesc, etc. Asa, „la pleasca”…

      Poate „2087” ai sa fii mai fericit si mai intelept daca te uiti la https://www.youtube.com/watch?v=r92gABh-pFU

  7. @2087 Tu stii macar ce inseamna fake news? Vezi in imaginile alea cum Putin deschide gurita si graieste cu glasciorul lui ceea ce este redat in articol? In atare conditii, cum sa fie asta fake news?!

  8. Stau si ma intreb cat de prosti pot fi rusii, in general, daca inghit asemenea declaratii.
    Cum naiba a fost o provocare si rusii nu au fost notificati (de ce e nevoie de notificare pentru a tranzita o zona de libera trecere?) si daca chiar nu stiau ca vin navele ucrainiene, cum de tocmai atunci aveau in zona nave, elicoptere militare si un petrolier „parcat” de-a curmezisul fix sub pod?

    Cred ca un copil de clasa a 4-a mai dezghetat nu inghite asemenea gogosi.