Putin îl critică pe Erdogan, la telefon, din cauza folosirii de către Ucraina a unor drone militare turce: „Este o provocare”
Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat vineri, într-o discuţie la telefon cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, folosirea de către armata ucraineană a unor drone militare furnizate de către Ankara, relatează AFP.
Putin consideră că folosirea de către forţele de la Kiev a unor drone înarmate turceşti, de tip Bayraktar, care au efectuat un tir, în octombrie, împotriva unor separatişti propruşi – reprezintă o ”provocare”.
Preşedintele rus a denunţat ”politica distrugătoare” a Kievului care vizează, în opinia sa, ”să submineze acordurile de la Minsk” semnate în 2015 şi menite să pună capăt războiului în estul separatist al Ucrainei, dar a căror parte politică nu a fost aplicată nciodată.
Vladimir Putin a subliniat, de asemenea, în această convorbire la telefon, asupra ”necesităţii ca Kievul să abandoneze orice tentativă de activităţi belicoase” în estul Ucrainei, anunţă într-un comuncat Kremlinul.
Aceste declaraţii intervin în toiul unor tensiuni între Rusia şi Ucraina, în timp ce Moscova este acuzată de faptul că a comasat trupe la frontiera ruso-ucraineană în vederea unei eventuale ofensive.
Kremlinul dezminte orice plan în acest sens şi acuză, în schimb, Kievul de pregătirea unei ”aventuri militare” împotrva separatiştilor proruşi în Donbas.
Armata ucraineană a folosit, la sfârşitul lui octombrie, o dronă de fabricaţie turcă, de tip Bayraktar TB2, pentru a lovi un tun de tip Howitzer D-30 aparţinând rebelilor proruşi.
Acest tir a fost criticat atât de către Rusia, cât şi de către Franţa şi Germania, mediatori în procesul de pace în estul Ucrainei.
Folosirea unor drone de luptă în anumite conflicte recente – precum războiul dintre Azerbaidjan şi Armenia în 2020 – a permis o înclinare a balanţei în raportul de forţe.
Ucraina luptă din 2014, în Donbas (est), împotriva unor separatişti proruşi, un război civil soldat cu peste 13.000 de morţi.
sursa: News.ro, sursa foto: Hurriyet
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii