G4Media.ro

Putin le cere ruşilor să aibă mai mulţi copii, ”dacă vrem să…

sursa foto: kremlin.ru

Putin le cere ruşilor să aibă mai mulţi copii, ”dacă vrem să supravieţuim ca un grup etnic” / Se declară un susţinător al ”valorilor tradiţionale” bazate pe familie, naţie şi credinţa creştin-ortodoxă

Familiile din Rusia trebuie să aibă cel puţin doi copii de dragul supravieţuirii etnice a naţiunii şi trei sau mai mulţi dacă vor ca ea să se dezvolte şi să prospere, a declarat, joi, preşedintele Vladimir Putin, relatează Reuters, transmite News.ro.

Rusia a suferit pierderi grele, dar păstrate confidenţiale de la lansarea războiului său în Ucraina, în urmă cu aproape doi ani, şi sute de mii de oameni au plecat din ţară în semn de opunere faţă de conflict sau de teamă că vor fi chemaţi la luptă.

Putin le-a spus angajaţilor de la o fabrică de tancuri din regiunea Ural că doi copii de familie este numărul minim dacă popoarele din Rusia vor să îşi păstreze identităţile.

”Dacă vrem să supravieţuim ca un grup etnic – mă rog, sau ca grupuri etnice care locuiesc în Rusia – trebuie să fie cel puţin doi copii”, a spus el. Dacă fiecare familie ar avea doar un copil, populaţia ar scădea, a afirmat el. ”Şi pentru a ne extinde şi a ne dezvolta, e nevoie de cel puţin trei copii”, a adăugat Putin.

Liderul rus se declară un susţinător al ”valorilor tradiţionale” bazate pe familie, naţie şi credinţa creştin-ortodoxă. În decursul celor 24 de ani de putere ai său, ţara a restricţionat drastic exprimarea orientării sexuale şi a identităţii de gen şi a interzis ”mişcarea LGBT” pe motiv că ar fi ”extremistă”.

Rusia a suferit două decenii de un declin treptat al populaţiei, în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice, exacerbat de probleme cronice precum alcoolismul.

Biroul naţional de statistică a estimat că populaţia era de 146,4 milioane de oameni la începutul lui 2023, în scădere faţă de aproape 149 de milioane în urmă cu 20 de ani, dar în creştere faţă de circa 143 de milioane, între 2007 şi 2012.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Sa aibă putler catne de tun pentru invaziile lui odioase

  2. Nu mai am ce să masacrez la granița, faceți mai mulți copii!
    Ăștia sunt ca și cleptocrații români, nu produceți cât furăm, faceți mai mulți copii care să trăiască în aceeași distopie, nedreptate, hotie și să producă suficient material de furat pentru noi! 😏

  3. Tovarăși, dacă s-ar putea, doar băieți!

    • @ Mizerabilii – las’ ca pentru putin sunt bune si fetele, ce crezi ca nu trimite si femei pe front la nevoie?

  4. a se citi „carne de tun”

  5. Pai da-le mai multa vodka daca vrei sa faca mai multi copii la betie.

  6. Nu m-as mira sa mearga pe calea fundamentalistilor crestini din Polonia sau sudul SUA sau a lui Ceausescu, sa interzica avorturile. Intr-o dictaturia e posibil orice si rugamintile astea sunt penibile, e propaganda.