Putin numeşte un al treilea guvernator al regiunii Kursk, în decurs de un an / Este vorba de Aleksandr Hinstein, fără experienţă în conducere, dar cu multe relaţii la Moscova
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a înlocuit pe guvernatorul oblastului Kursk, a treia numire în acest teritoriu în decurs de un an, un indiciu al faptului că Kremlinul urmăreşte situaţia în această regiune rusă şi că este nemulţumit, relatează RFI, conform News.ro.
Vladimir Putin l-a numit pe Aleksandr Hinstein, fără experienţă în conducere, dar cu multe relaţii la Moscova.
În mod oficial, precedentul guvernator al regiunii Kursk (vest) a demisionat.
Însă, potrivit mai multor observatori, Aleksei Smirnov a aflat că se află în dizgraţie joi seara târziu, de la televizor, unde Vladimir Putin dădea mîna cu cel pe care tocmai îl punea să conducă regiunea.
”Foaia de drum” pe care Putin i-a dat-o public lui Hinstein sună mai degrabă a dezavuare a gestionării în ultimele luni, decât o aşteptare puternică, comentează RFI.
”O gestionare de criză este necesară în prezent în regiunea Kursk. iar pe măsură ce teritoriul va fi eliberat de inamic, va trebui bineînţeles să se facă mai mult în vederea restabilirii locuinţelor şi serviciilor comunale, în vederea restabilirii economiei acestui teritoriu în ansamblul său. Şi mai ales trebuie să organizăm munca de ajutare a oamenilor care au nevoie de ajutor, evident, acum şi în viitorul apropiat”, a declarat Vladimir Putin.
Aleksandr Hinstein şi-a început cariera în jurnalism.
El s-a făcut cunoscut prin dezvăluiri sulfuroase împotriva oligarhului Berezovski, un critic feroce al lui Putin găsit mort în Regatul Unit în 2013. Ancheta nu a putut să conchidă dacă a fost o sinucidere sau o crimă.
Un fost deputat şi un fost consilier al comandantului Rosgvardia (Garda Naţională Rusă), condusă de către o fostă gardă de corp a lui Vladimir Putin din 2022, Aleksandr Hinstein este autorul mai multor denunţuri ale unor personalităţi ale culturii împotriva războiului şi un cautor al legii ”împotriva propagandei LGBT”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank