G4Media.ro

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere…

sursa foto: AFP)

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„În cursul exerciţiului vor fi luate o serie de măsuri pentru a se antrena pentru pregătirea şi utilizarea de arme nucleare nestrategice”, a anunţat ministerul într-un comunicat publicat pe Telegram.

Acest antrenament vizează „menţinerea pregătirii armatei”, în urma „declaraţiilor provocatoare şi ameninţărilor anumitor responsabili occidentali faţă de Rusia”, a adăugat sursa citată.

Unităţi de rachete din Districtul militar de sud şi forţe navale vor participa la exerciţii, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Rusia deţine în prezent cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume.

Invazia din 2022 a Ucrainei ordonată de Vladimir Putin a dus la cea mai gravă deteriorare a relaţiilor din Rusia şi Occident de la criza rachetelor din Cuba, potrivit diplomaţilor americani şi ruşi.

Rusia prezintă războiul drept o luptă cu Occidentul, despre care Putin susţine că a ignorat tentativele Moscovei de a dezvolta o relaţie de prietenie după căderea Uniunii Sovietice în 1991 şi că încearcă să controleze Ucraina în timp ce extinde prezenţa militară a NATO spre est.

Occidentul şi Ucraina susţin pe de altă parte că nu vor ceda până când forţele ruse nu vor fi învinse şi caracterizează războiul lui Putin drept unul în stil imperial, care drept scop ocuparea de teritorii şi aducerea ţării invadate în orbita Moscovei, notează Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. NATO ar trebui să ordone exerciții similare, ipotetice evidenta, de bombardare nucleara a Rusiei din Polonia, Germania, Turcia.

  2. Balaceanca, (aripa imperialista) in actiune……