G4Media.ro

Putin spune că Grupul Wagner „pur și simplu nu există” din punct…

sursa foto: STRINGER / AFP

Putin spune că Grupul Wagner „pur și simplu nu există” din punct de vedere legal

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi unui ziar rusesc că grupul privat de mercenari Wagner „pur și simplu nu există” ca entitate juridică, transmite CNN.

Joi, președintele rus Vladimir Putin a descris pentru prima dată ceea ce s-a discutat la reuniunea de la Kremlin la care au participat 35 de comandanți Wagner, inclusiv șeful grupării, Evgheni Prigojin.

Întâlnirea a avut loc la 29 iunie, la doar câteva zile după ce luptătorii Wagner au lansat o revoltă de scurtă durată împotriva Moscovei.

„Pe de o parte, la întâlnire am făcut o evaluare a ceea ce au făcut pe câmpul de luptă (în Ucraina), iar pe de altă parte, a ceea ce au făcut în timpul evenimentelor din 24 iunie. În al treilea rând, le-am arătat posibile opțiuni pentru serviciul lor viitor, inclusiv utilizarea experienței lor de luptă. Asta a fost tot.”

Putin, care a fost intervievat de ziarul rusesc Kommersant, a fost întrebat dacă Wagner va fi păstrat ca unitate de luptă.

„Ei bine, Wagner nu există!” a exclamat Putin. „Noi nu avem o lege pentru organizațiile militare private! Pur și simplu nu există!”

„Nu există o astfel de entitate juridică”, a explicat Putin.

„Grupul există, dar din punct de vedere legal nu există!” a repetat Putin în interviu. „Aceasta este o problemă separată legată de legalizarea efectivă. Dar aceasta este o chestiune care ar trebui să fie discutată în Duma de Stat, în guvern. Nu este o întrebare ușoară”.

Putin a declarat că le-a oferit celor 35 de comandanți Wagner mai multe opțiuni de angajare, inclusiv una sub conducerea comandantului lor direct, care poartă indicativul Sedoy – un om sub comanda căruia luptătorii Wagner au luptat în ultimele 16 luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Legal nu există? De când contează legea în Rusia?
    Nu același Putin afirma că majoritatea veniturilor Wagner sunt de la bugetul Federației Ruse?