Putin susține că peste 2 milioane de ruși au primit cele două doze din vaccinul Sputnik V și încă două milioane au primit prima doză
Președintele Rusiei, Valdimir Putin, afirmă că peste două milioane de ruşi ar fi primit cele două doze din vaccinul rusesc Sputnik V împotriva coronavirusului şi încă două milioane au primit prima doză – relatează Agerpres, conform AFP. a
Declaraţia survine în timp ce Agenţia europeană pentru medicamente (EMA) a anunţat joi că a început un studiu al acestui vaccin dezvoltat de centrul de cercetare Gamaleia, din Moscova, o etapă cheie pentru distribuirea acestuia în Europa.
Cifrele anunţate public de Putin în timpul unei întâlniri cu voluntari la Kremlin arată totuşi că autorităţile mai au încă un drum lung pentru a-i convinge pe cei 146 milioane de locuitori să se vaccineze, la aproximativ o lună şi jumătate după începerea unei campanii de vaccinare în masă, la mijlocul lunii ianuarie.
„Peste două milioane de persoane au primit ambele doze de vaccin până în prezent”, a indicat Putin, potrivit imaginilor difuzate la televiziunea de stat. ”Şi puţin peste două milioane au primit prima injecţie”, a adăugat el.
Aceasta reprezintă aproximativ 1,3% din populaţia rusă. Aproape două treimi dintre ruşi cred că noul coronavirus este o ”armă biologică” creată de om, potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta de centrul independent Levada, iar 62% dintre cei chestionaţi nu sunt dispuşi să fie vaccinaţi cu Sputnik V.
La rândul său, Vladimir Putin, 68 de ani, care nu a fost vaccinat oficial până în prezent, a apărat din nou joi vaccinurile ruseşti, apreciind că sunt „cele mai sigure şi mai eficiente din lume”.
Numit după primul satelit sovietic, Sputnik V, primul vaccin rusesc împotriva coronavirusului a fost omologat în august.
Eficacitatea sa de 91,6% a fost confirmată în februarie într-un studiu publicat de revista medicală The Lancet, validată de experţi independenţi.
Al doilea vaccin rusesc, EpiVacCorona, a fost omologat în octombrie. În fine, la sfârşitul lunii februarie, Rusia a anunţat că a înregistrat al treilea vaccin, Covivac.
Rusia a raportat oficial 4.290.135 de cazuri de coronavirus până în prezent, între care 87.823 decese, cifre cu mult sub cele înregistrate în acelaşi timp de serviciile de statistică ruseşti.
Putin Kremlin.ru
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu