G4Media.ro

Putreda moștenire a lui Merkel (The Telegraph)

Photo by Evgeny ODINOKOV / SPUTNIK / AFP

Putreda moștenire a lui Merkel (The Telegraph)

Puțini politicieni au fost mai lăudați în cursul carierei și mai criticați după pensionare decât a fost Angela Merkel. Fostul cancelar german, al cărei timp în funcție a fost depășit doar de Bismarck și Helmut Kohl, era considerată cel mai important politician al vremurilor ei înainte de retragerea din 2021. Însă moștenirea ei reprezintă acum cauza multor dificultăți cu care se luptă Germania și continentul, scrie cotidianul britanic THE TELEGRAPH, citat de Rador Radio România..

Noul volum de memorii al lui Merkel nu prea se împacă cu autocritica, deși mai admite pe ici pe colo câte o greșeală. Dar n-au fost numai câteva greșeli. Ea s-a apropiat prea mult de Vladimir Putin și a permis ca Germania să devină prea dependentă de hidrocarburile Rusiei, fapt care a contat atunci când Ucraina a fost invadată și s-au impus sancțiuni. A permis intrarea unui milion de imigranți în țară în 2015 – avantajând astfel aproape cert votul britanic pentru părăsirea UE și ascensiunea populiștilor pe tot continentul.

Cheltuielile militare s-au prăbușit sub ea și au fost mărite de nevoie, în fața agresiunii Kremlinului. Comerțul cu China a crescut de la 5% din totalul celui german la peste 20% la finalul lui 2023.

Miracolul economic german s-a încheiat, lăudata ei industrie auto șchioapătă, iar datoria a atins un record postbelic, deși există o frână constituțională contra continuării împrumuturilor. Guvernul de coaliție e în colaps și alegerile generale sunt iminente, cu AfD-ul de extrema dreaptă cotat cu rezultate bune, iar guvernul condus de social-democrați fără șanse de a reveni.

Învingătorul probabil e partidul lui Merkel, CDU, condus acum de Friedrich Merz, un conservator autentic și fost rival al acesteia. El i-a denunțat dur multe politici publice și s-ar putea să aibă acum șansa de a îndrepta răul făcut de ele.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pretul platit de intreaga Europa pentru pretul ieftin al gazelor NUMAI pentru Germania este imens. Prin urmare frau merkel de fapt a fost cel mai toxic lider european din ultimiii douazeci de ani, iar politicile ei aberate au pus bazele distrugerii acestui continent cu raspunsul exagerat la tranzitia climatica si transformarea lui intr-un califat.
    Sa speram ca Germania se va trezi la realitate..

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.