G4Media.ro

PwC: Creșterea TVA pentru activităţile recreative poate duce la amânarea unor investiții,…

Sursa Foto: Facebook/ Statiuni Balneare

PwC: Creșterea TVA pentru activităţile recreative poate duce la amânarea unor investiții, scade competitivitatea cu Ungaria și Austria pe turism balnear

Adina Vizoli, director în cadrul companiei de consultanță PwC, a declarat că majorarea cotei de TVA pentru activităţile recreative prevăzută în proiectul de măsuri fiscale pus în dezbatere publică de guvern poate duce la amânarea unor investiții și scade competitivitatea cu Ungaria și Austria pe turism balnear.

„În ceea ce privește modificările, cea mai mare creștere de cotă vizează domeniul activităților recreative, divertisment și agrement unde cota de TVA se majorează de la 5% la 19% TVA, după 5 ani de aplicare a cotei super redusă”, a declarat ea la o conferință organizată de PwC.

”Unele investiţii ar putea fi amânate cu impact asupra locurilor de muncă, valorii adăugate brute şi veniturilor colectate la bugetul de stat. Acest aspect este cu atât mai important cu cât Ungaria, cu care România este în competiţie pentru atragerea turiştilor, se bucură de un turism balnear consacrat, iar Master Planul pentru dezvoltarea turismului balnear, publicat de Ministerul Turismului, menţionează ca axă prioritară dezvoltarea sistemului balnear ca un sistem de prevenţie şi îngrijire a sănătăţii de ambele părţi ale frontierei româno-ungare”, a mai spus Vizoli.

Ea a mai spus că această creștere va reduce competitivitatea sectorului în raport cu statele din regiune. Polonia are o cotă redusă de 8% în sector versus cota standard de 23% şi Cehia, o cotă redusă de 15% versus cota standard de 21%, potrivit ZF.

Experta PwC a mai spus că la alimente, produsele BIO trec la cota de 9% de la 5% iar produsele cu conținut de zahăr trec la 19%. În plus, băuturile nealcoolice care conțin zahăr și care deja sunt supuse TVA 19% de la începutul acestui an, începând cu anul 2024 vor fi supuse și unei accize.

Alte modificări importante vedem și pentru sectorul imobiliar deja afectat de multiple modificări aduse în ultimii ani privind plafonul locuintelor care puteau fi livrate cu TVA 5%. Iată că începând cu anul 2024 aceste locuințe vor fi supuse cotei de 9% dar va trebui sa ne uităm atent la noua definiție a locuinței eligibile pentru cota de 9%. Astfel, TVA de 9% se poate aplica numai pentru acele locuințe care chiar pot fi locuite de beneficiari fără a necesita investiții suplimentare semnificative.

Ne așteptăm ca toate aceste modificări să se reflecte în prețul produselor afectate de creșterile de cote, într-un interval relativ scurt, posibil majorarea să fie efectuată gradual după publicarea Legii. De avut în vedere este că aplicarea unor cote de TVA diferite atrage probleme de interpretare privind încadrarea corectă a produselor”, afirmă ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Competitivitatea scade și din cauza obrazului gros, a nesimțirii, a bâlciului infect de la litoral, a tupeului hotelierilor și câte și mai câte