G4Media.ro

Rabinul-șef al Moscovei demisionează din cauza invaziei rusești în Ucraina: ”Nu puteam…

Sursa foto: Twitter / Pinchas Goldschmidt

Rabinul-șef al Moscovei demisionează din cauza invaziei rusești în Ucraina: ”Nu puteam să tac!” / ”Nu se pune problema unor succesori, poate că nu va fi niciunul”

Rabinul-șef al Moscovei a demisionat din funcție, declarând că „nu a putut rămâne tăcut” în fața invaziei rusești în Ucraina vecină și susținând că comunitatea evreiască din capitala rusă ar fi fost „pusă în pericol” dacă ar fi rămas în funcție, relatează The Algemeiner.

Într-o declarație emisă vineri, în calitatea sa de președinte al Conferinței Rabinilor Europeni (CER), rabinul Pinchas Goldschmidt a remarcat că, în timp ce „războiul teribil împotriva Ucrainei s-a desfășurat în ultimele luni, nu am putut rămâne tăcut, văzând atâta suferință umană, am mers să ajut refugiații din Europa de Est și m-am pronunțat împotriva războiului (…) Pe măsură ce timpul a trecut, în ciuda realegerii mele în funcția de rabin-șef luna trecută, a devenit clar că comunitatea evreiască din Moscova ar fi fost pusă în pericol dacă aș fi rămas în funcție. Oricât de trist aș fi, în aceste circumstanțe, este în mod clar în interesul viitorului comunității ca eu să îmi părăsesc acum postul”, a declarat el.

Rabinul și-a exprimat recunoștința pentru că i s-a „oferit ocazia de a lua parte la renașterea istorică a evreilor ruși în ultimii 33 de ani, din momentul căderii Uniunii Sovietice”. El a spus că el și soția sa, Dara, „au făcut tot ce au putut pentru a naviga și a construi comunitatea prin tumultuoșii ani 1990 și în Rusia din ce în ce mai autoritară sub conducerea actualului președinte, Vladimir Putin”.

Goldschmidt ar fi părăsit Rusia la doar două săptămâni de la invazie, mutându-se mai întâi în Ungaria și apoi în Israel. La momentul respectiv, Goldschmidt a invocat boala tatălui său, care locuiește în Ierusalim, ca motiv al absenței sale.

Într-un interviu acordat radiodifuzorului german DW la începutul lunii iunie, Goldschmidt – care a criticat în mai multe rânduri războiul Rusiei împotriva Ucrainei – a menționat că o „parte semnificativă” a comunității evreiești a părăsit Rusia ca urmare a invaziei, adăugând că „cealaltă parte semnificativă se gândește la asta”.

Un purtător de cuvânt al Comunității religioase evreiești din Moscova (MERO) a confirmat într-un interviu acordat postului de televiziune rusesc de stat RBC că Goldschmidt și-a părăsit postul.

„Nu se pune problema unor succesori, poate că nu va fi niciunul. Nu există niciun înlocuitor în prezent”, a declarat Olga Yessaulova.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Este inceputul sfarsitului animalului de la kremlin ,ce ma bucur .sa vezi animalele rusestiii din romanica ce sug pixul dupa

    • Ar fi nu doar inceputul sfarsitului! Ar fi sfarsitul sfarsitului! M-as tavali in chnuri de dorul lor!

  2. Ce seamana cu Liev Schreiber!! Liev are origini ucrainene.

  3. „Unii rabini spun da, alti rabini spun nu.”