G4Media.ro

Racheta europeană Ariane 6 a fost lansată în prima sa misiune comercială

x, Ariane Group

Racheta europeană Ariane 6 a fost lansată în prima sa misiune comercială

Noua şi puternica rachetă europeană Ariane 6 a fost lansată, joi, în prima sa misiune comercială pentru a transporta pe orbită un satelit militar francez de observaţii, transmite agenția AFP, preluată de Agerpres.

Racheta Ariane 6 a fost lansată de la cosmodromul european din Kourou, Guiana Franceză, la ora locală 13:24 (16:24 GMT), după ce lansarea sa a fost amânată de două ori.

Iniţial, această misiune urma să fie lansată la 26 februarie şi apoi la 3 martie.

Cea mai nouă rachetă grea a Europei a realizat un zbor inaugural parţial reuşit la 9 iulie anul trecut, efectuând o serie de teste. Misiunea a înregistrat însă un eşec la reintrarea în atmosferă a treptei superioare a rachetei, în urma unei erori de software pe care oficialii au descris-o ulterior drept remediabilă.

În prima sa misiune comercială, versiunea Ariane 62 a rachetei transportă pe orbită satelitul de observaţii în spectrul vizibil şi infraroşu CSO-3 pentru Comandamentul Spaţial al Forţelor Aeriene Franceze. Acest satelit este cel de-al treilea şi totodată ultimul dintr-un program comun al mai multor ţări europene şi coordonat de Franţa, care vizează plasarea pe orbită a unei constelaţii de sateliţi dedicaţi monitorizării Terrei în scopuri de apărare şi de securitate.

Cu toate că transportă o sarcină utilă militară, călătoria este descrisă drept una comercială de către autorităţile europene, deoarece este prima efectuată pentru Ariane 6 de către operatorul Arianespace, mai degrabă decât de Agenţia Spaţială Europeană, care a supravegheat procesul de dezvoltare.

Racheta Ariane 6 mai are cinci misiuni planificate în cursul acestui an şi apoi frecvenţa lansărilor va creşte la opt în 2026. Lansatorul european dispune în prezent de 29 de comenzi de misiuni. Miza pentru europeni este aceea de a continua să existe pe piaţă în faţa gigantului american SpaceX, care lansează rachetele sale reutilizabile Falcon 9 de aproximativ două ori pe săptămână.

După ultimul zbor al rachetei Ariane 5, în iulie 2023, europenii nu mai puteau să îşi lanseze singuri sateliţii pe orbită. După declanşarea războiului din Ucraina, Europa nu mai are acces nici la lansatorul mediu rusesc Soiuz, care fusese lansat timp de 10 ani din Guyana Franceză, iar cealaltă rachetă europeană, Vega-C (construită de Italia), este menţinută la sol de la sfârşitul anului 2022 în urma unui accident.

Astfel, Ariane 6 are sarcina de a asigura accesul autonom al ţărilor europene în spaţiu. Racheta Ariane 6, al cărei proiect a fost conceput în 2014, va putea să plaseze la fel de bine sateliţi pe orbite geostaţionare, la altitudinea de 36.000 de kilometri, la fel ca Ariane 5, cât şi constelaţii de sateliţi, la câteva sute de kilometri deasupra Terrei.

Ariane 6 este construită de ArianeGroup, deţinută în comun de Airbus şi Safran.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bravo!
    UE putere spatiala,UE putere militara.
    Putere economica suntem deja.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.