G4Media.ro

Radicalii maghiari îi cer demisia președintelui CNCD, Csaba Asztalos, din cauză că…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Radicalii maghiari îi cer demisia președintelui CNCD, Csaba Asztalos, din cauză că ar fi declarat că atitudinea locuitorilor din Ditrău față de muncitorii străini are legătură cu politica lui Viktor Orban față de migranți

Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) – constituită în urma încheierii unei alianţe politice, în luna ianuarie a acestui an, între Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) – şi-a exprimat susţinerea, printr-o declaraţie, faţă de locuitorii comunei Ditrău, acuzaţi de xenofobie, transmite MTI, citată de Rador.

În declaraţia semnată de preşedintele PPMT, István Csomortányi, şi liderul PCM, János Mezei, şi remisă miercuri Agenţiei ungare de Presă MTI, AMT precizează: Evenimentele de la Ditrău confirmă faptul că marea parte a elitei politicii româneşti şi a mass-mediei de limbă română aplică consecvent o dublă măsură faţă de comunitatea maghiară din Transilvania.

Potrivit AMT este ruşinos că purtătorul de cuvânt al Uniunii Democrate Maghiare din România, Csilla Hegedüs, precum şi europarlamentarii acestei formaţiuni politice, respectiv Iuliu Winkler şi Lóránt Vincze, au atacat „locuitorii comunei Ditrău” prin declaraţiile lor.

AMT mai consideră că din cauza declaraţiilor şi poziţiilor adoptate în legătură cu situaţia din Ditrău trebuie să plece din funcţie şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos.

AMT are ferma convingere că situaţia creată la Ditrău este consecinţa unei tensiuni interne generate între locuitorii comunei şi antreprenorul care administrează brutăria din localitate, şi este rezultatul experienţelor negative ale comunităţii maghiare cu statul român. În niciun caz nu este un exemplu de xenofobie şi intoleranţă.

„Respingem toate acuzaţiile aduse la nivel naţional de mass-media română cu scopul denigrării comunităţii maghiare din Transilvania”, se arată în declaraţia AMT, care a amintit: Nu demult, Lia Olguţa Vasilescu, fost primar al Craiovei, a considerat că nu este de dorit ca oraşul său să fie invadat de muncitori vorbitori de limbă maghiară, iar fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a spus că maghiarii din Transilvania reprezintă „o comunitate cu complexe”, care nu suportă să fie alte etnii în mediul lor.

AMT consideră că este inexplicabil şi dăunător faptul că în cazul Ditrău preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a demarat cercetările in rem, dar nu a procedat identic şi în cazul afirmaţiilor antimaghiare ale Liei Olguţa Vasilescu şi Traian Băsescu.

AMT i-a reproşat, de asemenea, preşedintelui CNCD că în declaraţiile sale acordate presei româneşti a accentuat de mai multe ori: cauza presupusei xenofobii manifestate de locuitorii comunei Ditrău sunt informaţiile despre poziţia adoptată de Guvernul Ungariei faţă de migraţia ilegală.

Potrivit AMT, din acest motiv Csaba Asztalos trebuie să demisioneze imediat. AMT a subliniat că este „o nedreptate strigătoare la cer” faptul că, în timp ce „autorităţile române refuză să tragă la răspundere pe cei care au comis agresiuni împotriva maghiarilor la Valea Uzului şi au vandalizat cimitirul”, la Ditrău mai multe autorităţi au demarat deja procedurile şi investigaţiile din oficiu.

AMT şi-a exprimat nemulţumirile sale şi faţă de declaraţia preşedintelui UDMR, Hunor Kelemen, care a considerat că pentru cele întâmplate este responsabilă şi o parte din locuitorii Ditrăului. Potrivit AMT, în ultimii 100 de ani a devenit un exerciţiu ca liderii maghiari să facă declaraţii condamnabile împotriva propriei comunităţi din cauza lipsei de obiectivitate.

Declaraţiile similare au fost folosite de multe ori de politicienii majorităţii împotriva maghiarilor. „Principalul obiectiv al Alianţei Maghiare din Transilvania este de a avea lideri aleşi care să reprezinte interesele maghiarilor fără compromisuri şi laşitate”, se mai arată în declaraţia semnată de copreşedinţii AMT.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Si eu is de etnie maghiara dar sper sa dispara odata si pentru totdeauna specimenele astea care cica aduc un plus minoritatilor maghiare din Romania. Mentalitatea asta invechita nu mai are locul lui in secolul asta, pana la urma toti suntem din carne si oase, nimic nu e diferit intre noi si alte natii. Ce a facut UDMR pentru ungurii din secuime? Eu altceva decat saracie nu vad. Iesiti la vot dragi maghiari si frati romani, nu va mai lasati manipulati.

    • Felicitări domnule Random, așa gândește un om zdravăn la cap. Această borfășărie udmr, din totdeauna, a fost și este interesată de propriul confort, de întărâtarea maghiarilor împotriva românilor, de prostirea și manipularea lor, pentru a le obține votul. Așa este, nu vă mai lăsați păcăliți de udmr, mai puțin decât vă oferă ăștia nu vă poate oferi nimeni. La vot, debarasați-vă de ei.

    • Eu sunt brasovean fratele meu si nu am nici o retinere sa merg la piata sa cumpar branza de la o doamna de origine maghiara (de ani de zile), sa cumpar slana de la un domn de origine maghiara, cizmarul din capul strazii e tot maghiar, doamna care de sarbatori imi face cozonacii si prajiturile este sasoaica.
      Si nu avem nici o problema. Ne respectam reciproc si toate cele bune.
      Problema se pune cand plecam din Brasov spre Tg Secuiesc si in toate satele vezi oameni care stau la poarta sa vanda saculeti cu cartofi, indiferent cum ii chiama Ion,Gheorghe,Ianos,Iojca.
      Asta in timp ce toate supermarketurile vand cartofi din import.
      Trebuie sa scapam urgent de acesti imbecili care ne invata sa ne dam in cap unii altora. Sa avem grija de noi indiferent de natie sau religie.

  2. Corectie: „„Principalul obiectiv al Alianţei Maghiare din Transilvania este autonomia, autodeterminarea şi independenţa. Erdély nem Románia!!!”