Radio Europa Liberă: Cine sunt negaționiștii / Scurt inventar al personalităților care nu cred că virusul există
Politicieni cu rang înalt, medici, preoți și agitatori de profesie fac parte din tabăra celor care nu cred în existența virusului, deși numărul îmbolnăvirilor crește în România într-un ritm, care produce îngrijorări nu doar la București, ci și la Bruxelles, scrie jurnalista Sabina Fati pe site-ul Radio Europa Liberă.
Asociații ad-hoc fac propagandă pe internet în favoarea ideii că virusul ar fi doar un pretext pentru opresiunea oamenilor: de la Frontul Civic Unit care cere ieșirea în stradă împotriva Legii carantinei, până la Activnews, pentru care pandemia e doar o psihoză, s-au raliat mișcării negaționiștilor o serie de organizații de tipul Coaliția Stop5G sau Asociația Medici pentru Consimțământ Informat. Social-democrații au lucrat la propunerea pentru noua Lege a carantinei cu specialiști din această zonă, dându-le un soi de credibilitate.
Dincolo de acești conspiraționiști care fac zgomot pe internet, există persoane cunoscute, invitate periodic la televizor pentru a vorbi despre inexistența virusului sau despre faptul că e inofensiv: politcieni cu rang înalt, medici, preoți și agitatori de profesie. Unii sunt radicali, alții doar dilematici pragmatici, dar există și categoria agitatorilor din zona personajelor promovate de Sputnik, site-ul de propagandă al Kremlinului.
Scepticii radicali
Cunoscutul cântăreț, Marcel Pavel a susținut aproape fanatic inexistența virusului și a negat realitatea, chiar după ce a fost internat și testat pozitiv.
Academicianul Alexandru Surdu, profesor de filosofie a vorbit și scris despre avantajul pe care îl conferă virusul statului și corporațiilor: „La noi, virusul a fost lăsat să vină, și chiar a fost invitat (…) Se prefigurează un stat polițisto-securist. Avantajați sunt și particularii străini, și marile corporații comerciale, farmaceutice, alimentare etc, scutite de impozite, dar și «tefeliștii», cum le zice ziaristul Ion Cristoiu salariaților din ONG-urile finanțate din străinătate, câteva sute de mii, mai ales de tineri, pregătiți pentru a prelua conducerea întregii societăți. Mulți consideră că asta se și urmărește, că virusul ar fi fost programat să ucidă persoanele mature și vârstnice și să-i ferească pe tineri.”
Monica Pop, fosta șefă a Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București, cunoscută pentru opiniile ei de medic a insistat că statisticile cu bolnavii de coronavirus sunt falsificate: „Dacă pe un bolnav COVID asimptomatic l-a lovit trenul, ți se pare normal să spui că a murit din cauza noului coronavirus? N-are nicio legătură. Și așa s-a întâmplat. Numărul nu e corect.”
Ariepiscopul Teodosie al Tomisului continuă să-și împărtășească enoriașii cu aceeași lingurință: „Au venit cei din presă să mă vadă că împărtășesc! Ați venit degeaba! S-au împărtășit copiii! Și vă spun: s-au împărtășit în biserică! Dar tot vom împărtăși. Pentru că cel mai sfânt lucru este socotit acum ca o osândă, ca lucrul cel mai rău.”
Asociația Medici pentru Consimțământ Informat, prin Anca Nițulescu, medic specialist ORL, șefa acestei organizații care luptă și împotriva vaccinării a explicat la Camera Deputaților că multe persoane sănătoase au fost testate pozitiv, fiindcă persoanele vaccinate antigrapal pot fi depistate ca purtătoare de virus: „Se știe că persoanele care au trecut deja prin gripă pot să poarte fragmente de ARN care se întâmplă să se potrivească cu corona, pentru că vaccinul anti-gripal se cultivă pe rinichi de câine, câinii sunt infestați în mod curent cu virusuri din categoria corona. Și se știe că în momentul în care virusul este pus în fiolă și injectat el conține ARN din țesutul pe care a fost cultivat. Contaminarea cu ARN și ADN a vaccinurilor e bine cunoscută. Eu așa îmi explic motivul pentru care multe persoane sănătoase au fost testate pozitiv”.
–
Deputații PSD Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă, care au fost amendați după ce au făcut scandal când li s-a cerut să poarte mască într-un fast-food din centrul vechi al capitalei sunt doar cei mai vizibili parlamentari din această categorie, dar există o listă lungă cu reprezentanți ai PSD sau ALDE care s-au purtat potrivit ideii că noul coronavirus e ceva ușor și trecător, deși specialiști de top din toată capitalele occidentale au vorbit despre cât de agresiv este virusul și chiar despre riscul de a nu putea fi fabricat vaccinul împotriva acestei epidemii.
Dilematicii pragmatici
Deputatul ALDE Varujan Vosganian spune că noul coronavirus și-a pierdut din putere și pune pe seama matematicii creșterea numărului de îmbolnăviri: „Este disproporționată descrierea virusului. Virusul, după opinia mea, nu are o capacitate atât de puternică de răspândire, ca dovadă că cea mai mare parte a celor infectați sunt asimptomatici. Observați că la 555 de cazuri, avem aproape același număr la ATI, a crescut numai cu șase persoane, deci e limpede că virusul e mai vlăguit, dincolo de faptul că cei testați sunt mai mulți și apar mai multe teste pozitive”
Liderul ALDE, Călin Popescu Tariceanu a militat pentru a pune economia mai presus decât viața: „Lupta pentru salvarea fiecărui loc de muncă nu este cu nimic mai prejos decât lupta de a salva viaţa unui bolnav de coronavirus”
Omul de afaceri Viorel Cataramă crede la rândul lui că economia e mai importantă decât viața și face demonstrații în favoarea acestei teorii:„Nava Diamond Princess este singurul loc unde Covid-19 a fost testat în mediu controlat. Nava a fost ținută 1 lună în larg în încercarea de a controla situația. Rezultate: 3711 pasageri, majoritar oameni în vârstă, care au stat împreună, au mâncat, dansat, făcut baie, socializat pe circa 2500 mp. 696 s-au infectat – 18.7% , 7 au murit – 0.18%.
Aceasta este singura statistică reală, în mediu controlat existentă.
”
Dar nu e mediatizată pentru că ne transmite un adevăr coerent: în condiții normale de viață, rata de infecție nu poate trece de 10% iar mortalitatea scade sub 0.09%, poate chiar mai jos. Și atunci ar fi greu de explicat de ce pentru un risc pur teoretic de a avea 16.000 de morți în câteva luni sau ani, am decis sa suspendăm libertățile fundamentale, să falimentam țara, să distrugem capitalul românesc și să nenorocim milioane de români, aducandu-i în pragul sărăciei și al disperării. Pentru cei care vă speriați de cifra celor 16.000 de morți, e bine sa aflați ca în România mor anual aproximativ 240.000 de oameni
Agitatorii promovați de Sputnik
Fostul europarlamentar, Adrian Severin a scris un lung text după protestul la care a participat alături de sceptici și de cei enervați de măsurile sanitare în care a spus între altele ca „există conspirații”, fiindcă el însuși a conspirat și în care vorbește despre „covidism” ca o „ideologie neo-nazistă”: „Avem indicii temeinice care conduc la suspiciunea rezonabilă că pandemia este folosită în scopuri politice și geopolitice; respectiv atât pentru a răsturna raporturile de putere dintre stat și cetățeni, cât și pe cele dintre state, atât ordinea internă (trecând de la democrație la dictatură), cât și ordinea mondială (trecând de la idealul democrației transfrontaliere la realitatea unui neo-imperialism de tip nazist). Covid19 s-a transformat astfel în „Covidism”, adică într-o ideologie neo-nazistă, opusă solidarității personaliste (adică solidarității între indivizi umani cu șanse egale și cu personalitate distinctă, integrați într-o comunitate coerentă), care înlocuiește coeziunea comunitară cu egalitatea silnică (egalitarismul) a indivizilor asociali, fără identitate și fără drepturi.”
Actorul naționalist, Dan Puric a vorbit de mai multe ori despre epidemie în defavoarea măsurilor luate de autorități, descurajându-i cumva pe oameni să le respecte: „S-a făcut ceva care tu să nu te mai poți apăra, imunitatea biologică e terminată. Normal că tu te sperii ca om (…) Nu vă dați seama că România e planificată? Mult mai periculos e virusul ideologic. Omul se îmbolnăvește când nu mai are fața către Dumnezeu. Problema conștiinței mele e că România moare. Noțiunea de țară, de neam, trebuie repusă. Organizația Mondială a Sănătății s-a făcut de râs cu pandemia”.
Sursa: Radio Europa Liberă
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii