G4Media.ro

Radu Mazăre, adus cu duba la Înalta Curte în dosarul Polaris/ UPDATE…

Radu Mazăre, adus cu duba la Înalta Curte în dosarul Polaris/ UPDATE Instanța a prelungit măsura arestării preventive pentru 60 de zile

Radu Mazăre a fost adus cu duba de la Penitenciarul Rahova la Înalta Curte de Casație și Justitie. Judecătorii decid prelungirea mandatului de arestare din dosarul Polaris, în care a fost condamnat, în prima instanță, la 9 ani de închisoare. Ședința de judecată a început la ora 12. Este o procedură formală, întrucât fostul primar are deja o condamnare definitivă la 9 ani și 10 luni de închisoare, în dosarul retrocedărilor de plaje.

  • UPDATE: Mazăre a venit îmbrăcat într-un costum cu dungi. La intrarea în sală este păzut de doi luptători de la trupele speciale. Avocata lui Radu Mazare, Ioana Focșa, cere instanței să ia act că solicită revocarea măsurii arestării preventive.
  • UPDATE 2: În replică, procurorul DNA susține că se impune menținerea arestului preventiv, chiar dacă se află sub un mandat de executare. În fața instanței, Radu Mazăre a declarat: ”Sunt de acord cu solicitarea avocatului și vă rog să îmi revocați măsură arestului preventiv în această cauză.” Judecătorii au rămas în pronunțare.
  • UPDATE 3 Instanța Supremă menține arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, în dosarul Polaris. Măsura a fost prelungită pentru 60 de zile, însă poate fi contestată.

Radu Mazăre a fost condamnat pe data de 3 mai de Instanţa Supremă în dosarul Polaris, potrivit sentinței făcute publice de instituție. Sentința poate fi atacată cu recurs. Magistrații s-au pronunțat după trei luni de amânări. La ultimul termen din proces, pe 25 ianuarie, procurorul de şedinţă al DNA ceruse pentru fostul primar o pedeapsă maximă de 12 ani.

Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, primită în luna februarie a acestui an.

Omul de afaceri Gabriel Strutinsky a fost condamnat la 7 ani și 10 luni de închisoare, iar fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, a fost condamnat la 5 ani și jumătate de închisoare.

Eduard Martin a fost acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, iar Gabriel Strutinsky, acuzat de săvârșirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Dosarul a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie la începutul lunii decembrie, în anul 2015. Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ștefan către reprezentanții societăților respective și a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea și firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani, mai acuză DNA.

Procurorii mai spun şi că în perioada 2008-2014, fostul edil, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., al cărei asociat și administrator ar fi fost inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.

În anul 2008, între S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.

Conform DNA şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. și aceeași firmă controlată de inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei.

Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului.

Completul de la Înalta Curte a fost format din judecătorii Ionuț Matei, Marius Foitoş şi Daniel Grădinaru.

Context. Potrivit info-sud-est.ro, afacerea ”Polaris” a început în 1998, atunci când Gheorghe și Dumitru Martin, doi frați cu businessuri în Constanța, au semnat un contract avantajos cu primăria condusă de Gheorghe Mihăieși (ales din partea Uniunii Social-Democrate PD-PSDR). Frații Martin erau apropiați de filiera fostului premier Adrian Năstase care, de altfel, l-a numit prefect pe Gheorghe Martin, în anul 2002.

Prin contractele 27125 și 27126 din 16.06.1998, SC Polaris Shipping and Trading Agency SRL (predecesorul Polaris M Holding) a primit, pentru o perioadă de 5 ani, serviciile de ”colectare și transport deșeuri menajere de la populație și agenți economici” și ”salubrizare domeniu public în municipiul Constanța”. În total, cele două contracte ajungeau la 2,7 milioane de dolari/an, iar primăria garanta exclusivitatea societății Polaris în colectarea deșeurilor din oraș pe toată perioada derulării contractelor.

Dar afacerea a început să prospere în 2008, atunci când Radu Mazăre încheie un contract cu clauze și mai avantajoase pentru societatea fraților Martin. Polaris urma să aibă monopol pe serviciile de salubritate pentru următorul sfert de secol și să primească 350 de milioane de euro pentru asta: ”exclusivitate pentru prestarea activităților privind serviciul public de salubrizare a municipiului Constanța (…) inclusiv în cazul extinderii cu noi cartiere a municipiului Constanța” (articolele 13 și 16 din contractul nr. 70717 din 09.05.2008).

Afacerea familiei Martin a prosperat sub semnătura lui Radu Mazăre. Tot în epoca lui, a fost patentată o schemă prin care Primăria urma să mai plătească alte 90 de milioane de euro către Polaris. Cum? Astfel: începând cu anul 2010, Primăria Constanța condusă de Radu Mazăre a refuzat să aplice coeficientul de inflație, conform contractului semnat cu Polaris. În 2012, o hotărâre judecătorească definitivă obligă Primăria Constanța să plătească societății lui Martin suma de 14 milioane de euro, cuantumul coeficientului de inflație stabilit de judecători. Primăria Constanța nu a pus în aplicare decizia judecătorească, iar Polaris a chemat din nou în instanță primăria.

Deși prietenia dintre Eduard Martin și Radu Mazăre era cunoscută la nivel local, Martin susținea la acea vreme că ”nu a găsit înțelegere la primărie” și că nu a reușit să cadă de acord cu Radu Mazăre, drept pentru care a dat primăria în judecată.

Doar că, în timp ce Eduard Martin nu reușea să găsească o cale de dialog cu Radu Mazăre, primarul, care era șeful PSD Constanța, îl punea pe Martin pe lista de parlamentari la alegerile din 2012. Iar relațiile dintre cei doi erau „atât de proaste“ încât Radu Mazăre i-a făcut toată campania lui Eduard Martin, care a apărut în bannerele electorale alături de fostul primar al Constanței și de fratele acestuia, Alexandru Mazăre, care candida pentru Senatul României.

Eduard Martin mai este trimis în judecată într-un alt dosar, ”Polaris 2”, în care este acuzat de procurorii DNA de evaziune fiscală. Magistrații susțin că omul de afaceri ar fi înșelat statul cu 7 milioane de euro. Martin a fost reținut, apoi arestat preventiv în această speță, în octombrie 2017. În acest dosar nu a fost pronunțată încă vreo sentință.

Eduard Martin este fiul lui Gheorghe Martin și, în 2004, ajunge consilier județean PSD, atunci când președinte devine Nicușor Constantinescu. Este pus de Radu Mazăre pe lista de parlamentare din 2008 și este reconfirmat deputat în 2012, pe valul USL. Afacerea ”Polaris” a fost pusă la adăpost de criza economică printr-un contract uriaș semnat de Primăria Constanța în 2008: 335 milioane de euro pentru următorii 25 de ani. Radu Mazăre și Eduard Martin împart acest dosar penal în care procurorii DNA susțin că afaceristul i-ar fi dat 7 milioane de euro șpagă primarului ca să câștige licitația pentru contractul de salubrizare.

Gheorghe Martin este tată lui Eduard Martin și a fost prefectul Constanței pe vremea lui Adrian Năstase, între anii 2002-2005. În anul 2002, jurnaliștii de la „Adevărul“ scriau pe larg despre afacerile lui Gheorghe Martin și citau un document remis de „Capital Valley Bank”, din Roseville – California, conform căruia firma Polaris Enterprices Inc. (care îi avea ca acționari pe frații Gheorghe și Dumitru Martin) „menține balanțele în limitele a șapte cifre (în dolari, adică între 1-10 milioane de dolari – n.red) (…) și sunt considerați ca fiind clienți preferențiali”. Jurnaliștii de la „Adevărul“ mai notau la acea vreme:„Astfel, în timp ce, în țară, zecile de firme, la care Gheorghe Martin este acționar sau/și administrator cumulează datorii de miliarde de lei față de bugetul de stat, în străinătate, mai exact în SUA, prefectul-patron întoarce cu lopata milioane de dolari. Este vorba de firma Polaris Enterprices Inc., cu sediul central în statul Delaware, orașul Wilmington, 1013 Centre Road, Districtul New Castle 19805”. De precizat este și faptul că, în anul 2009, Delaware era considerat cel mai important paradis fiscal din lume.

Dumitru Martin este fratele lui Gheorghe Martin și fostul soț al Corinei Martin. Cei doi au fost căsătoriți în perioada 1997-2011. În 2010, el ocupa locul 127 în Top 300 al celor mai bogaţi români, cu o avere estimată la 40 de milioane de euro. Lăcomia și graba lui Martin l-au trimis după gratii la 1 Decembrie 2015, atunci când a fost arestat pe Aeroportul Internaţional din San Francisco, fiind acuzat de luare de mită în urma unei anchete a FBI. Dumitru Martin călătorise de la New York la San Francisco unde agenții sub acoperire îl invitaseră dându-se drept intermediarii unei afaceri de nerefuzat: Un milion de dolari ar fi fost suma pe care Martin ar fi plătit-o în vederea obţinerii unui contract prin care Polaris să furnizeze forţelor aeriene americane staţionate la baza Mihail Kogălniceanu din România, pe o perioadă de cinci ani, containere de transport şi depozitare. Dumitru Martin a fost condamnat în primă instanță la 13 ani de închisoare de un tribunal federal din Sacramento.

Corina Martin a fost soția lui Dumitru Martin, de care a divorțat în anul 2011. Presa anunța la acea vreme că soții Martin au împărțit o avere fabuloasă: 40 de milioane de euro. A condus Asociația Litoral-Delta Dunării timp de 10 ani, până în aprilie 2017. Corina Martin a fost o susținătoare vehementă a turismului promovat de fostul primar Radu Mazăre, iar unul dintre scandalurile în care aceasta a fost implicată este cel al ofertelor deplasate propuse turiștilor ruși. Fără să reprezinte vreo instituție a Statului român, Corina Martin a aterizat la Moscova unde a înaintat turiștilor ruși o ofertă financiară discriminatorie pentru turiștii din Uniunea Europeană, spre exemplu. Oferta înaintată de Corina Martin în numele hotelierilor români, fără un dialog prealabil cu reprezentanții Ministerului Turismului, a provocat reacții fără precedent din partea Autorității Naționale a Turismului, Autorității Naționale a Asociațiilor din Turism, Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și a Federației Patronatelor din Turismul Românesc. Reprezentanții acestor instituții se arătau consternați de prețurile și condițiile înaintate de Corina Martin, pe care le catalogau ca fiind imposibil de susținut de hotelieri (10 euro/noapte în hotelurile de 4 stele). Timp de mai mulți ani, Corina Martin a organizat Festivalul Antic Tomis, unde s-a costumat și a defilat interpretând un personaj mitologic, Regina Tomiris, în același timp în care Radu Mazăre defila în Mamaia, costumat în diferite personaje istorice. (Contextul a fost preluat de la info-sud-est.ro)

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Sa stea in puscarie pana cand nu va mai avea ce face cu banii furati.
    Si nu numai el ci toti hotii.

  2. Nemernicul asta ar fi trebuit adus la Înalta Curte inchis intr-o colivie metalica cu o ghiulea legata la picior,in pijamale de celula si apoi lasat sa-l bazaie musca la intrarea in Bucuresti ,ca sa-l vada toata lumea.

  3. Prelungirea arestului preventiv e o minarie. Mazăre e oricum arestat, iar cele 60 de zile de arest „preventiv” (ce dracu’ or preveni, evadarea?) i se scad din pedeapsă. Procurorii sint niște timpiti sau niște corupți, la fel și judecătorii.

    • Corect! De ce altceva i-ar da arest preventiv decat ca sa-i reduca din pedeapsa.
      Bine ca nu-i cere consemnare la domiciliu.