G4Media.ro

Radu Mazăre rămâne în închisoare. Judecătorii au respins contestația în anulare în…

Foto: Radu Mazăre / Facebook

Radu Mazăre rămâne în închisoare. Judecătorii au respins contestația în anulare în dosarul ”Polaris”

Judecătorii Curții Supreme au respins luni contestația în anulare depusă de Radu Mazăre (fostul primar al Constanței) și afaceristul Sorin Strutinsky în dosarul ”Polaris”, potrivit minutei instanței.

Radu Mazăre a fost condamnat la 5 ani de închisoare în februarie 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul ”Polaris” pentru luare de mită, potrivit minutei curții. Și afaceristul local Sorin Strutinsky a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Instanța a dispus și confiscarea de la Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky a câte 3,4 milioane de lei.

Dosarul a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie la începutul lunii decembrie, în anul 2015. Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Mazăre mai are o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, primită în luna februarie 2019.

Minuta instanței:

1573/1/2022 – Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnați Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Gabriel – Sorin împotriva deciziei penale nr. 14 din data de 3 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 1643/1/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 7 martie 2022 care face parte integrantă din respectiva decizie.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat Mazăre Radu Ştefan, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de 170 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. 1001 de deghizări ale Cocotei Constanței..

  2. Thank You may dear! Când ies de aici, te aștept să ți-o trag pe la spate!

  3. Pazea ca s-a trezit Eugen..regele p.rostilor.

  4. Sa „domneasca” in puscarie cat a domnit Stefan cel Mare.