G4Media.ro

Radu Mihaiu, candidat USR Bucureşti pentru Camera Deputaţilor

Radu Mihaiu, candidat USR Bucureşti pentru Camera Deputaţilor

Care considerați că sunt cele mai mari realizări ale mandatului dvs. ca primar al Sectorului 2 și cum ați dori să duceți mai departe aceste inițiative în Parlament?

Mandatul meu în Primăria Sectorului 2 a fost despre investiții – de la școli, la parcuri, la proiecte de regenerare urbană. Multe, peste 1100 de proiecte derulate într-un singur mandat. Iar asta s-a putut fiindcă primul lucru a fost să punem ordine în buget. Să tăiem toate cheltuielile inutile, să reducem risipa din fiecare an, să oprim orice matrapazlâc pe bani publici.

Așa am reușit să rămânem cu bani pentru a acoperi nevoile reale. Și așa am crescut de 5 ori bugetul de investiții.

Cred că asta avem nevoie și la nivel național, în Parlament. Să intrăm atent pe cheltuielile guvernului. Să desființăm companiile de stat păguboase. Să reducem numărul de instituții fără sens. Să nu mai aruncăm cu bani fără strategie. Și evident, să reducem finanțarea în zone predispuse la corupție.

Așa vom rămâne cu bani pentru …reducerea taxării în muncă, de exemplu. Pentru toate investițiile pe care le așteptăm de mulți ani. Pentru câte și mai câte.

România nu e săracă, dar băieții ăștia care au guvernat în ultimii ani efectiv au aruncat cu banii în stanga și-n dreapta, ba pe la partid, ba pe la prieteni.

Cum vedeți reforma administrativă a Bucureștiului, iar dacă ar fi să susțineți un proiect de lege pentru eficientizarea relațiilor între Primăria Generală și primăriile de sector, care ar fi principalele priorități?

Eu o spun de mulți ani deja, structura asta cu sectoare și-a demonstrat de mult neajunsurile. E o împărțire fără nicio logică. Efectiv s-au trasat niște linii pe harta Bucureștiului, fără a ține cont de cartierele istorice, de tipologii de locuire sau de funcțiunile orașului. Iar acum deja vedem efectele. Bucureștiul începe să arate a 6 orașe îngrămădite unul în altul în loc să capete sens și alură de capitală europeană.

Discuția e lungă despre ce formă administrativă s-ar potrivi cel mai bine pentru București, dar din punctul meu de vedere direcția e spre o singură primărie, iar apoi discutăm despre cum ne asigurăm că toată puterea nu ajunge în mâna unui singur om, cum ne organizăm ca nu cumva anumite zone din oraș să nu beneficieze de atenția necesară, etc.

O variantă poate fi cu 6 viceprimari aleși cât să respecte structura politică a Consiliului General, să fie toate partidele reprezentate în executiv și cu un consiliu mai puternic ales direct pe microzone.

Variante sunt multe. E clar, din punctul meu de vedere, că funcționarea Bucureștiului poate fi mult îmbunătățită printr-o reorganizare. Însă blocajele sunt politice, nu tehnice. De aceea, trebuie să strângem rândurile toți cei care ținem la București și să insistăm pe această idee.

Referendumul din București are scopul de a oferi o mai mare transparență asupra problemelor de coordonare între sectoare. Care credeți că este cea mai importantă schimbare care ar trebui făcută pentru a îmbunătăți serviciile publice din București?

Modul de alocare a fondurilor. Subfinanțarea Primăriei Generale a fost o golănie făcută de Năstase pentru a se răzbuna pe Băsescu. Au trecut 20 de ani și nimeni nu a mai reparat această greșeală.

Ani la rândul s-a ocolit problema prin intrarea sectoarelor peste atribuțiile Primăriei Generale. Ba un pasaj, ba un bulevard, ba o consolidare – bucată cu bucată se prelua la sector pentru că rămâneau cu bani la final de an.

Doar că asta în sine e o problemă. În primul rând că resursele bucureștenilor sunt răsfirate în te miri ce proiecte fără impact și stăm așa de la an la an, iar orașul se degradează deși avem bani. Asta în loc să fie concentrate pe niște schimbări sistemice de care să beneficiem toți.

Apoi, moda asta a avut un efect negativ. Primarul de sector în multe cazuri și-a ignorat atribuțiile proprii pentru că refacerea unui bulevard se vede și dă bine la electorat. Și-am ajuns cum spune poporul: pe afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul.

În ceea ce privește proiectele ecologice și de spațiu verde, inițiate în mandatul dvs. de primar, ce măsuri credeți că ar putea fi aplicate la nivel național pentru a sprijini dezvoltarea sustenabilă în orașele României?

La Sectorul 2, o prioritate a mandatului a fost să recuperăm spațiu verde pierdut. Să sporim nu doar calitatea celui existent, dar să creștem efectiv suprafața de spațiu verde public. Am reușit prin cumpărare în principal să aducem câteva hectare în plus, însă în cele mai multe cazuri a fost nevoie de expropriere.

Iar aici legislația românească are neajunsuri. Deși legea exproprierii e decentă și clară, problema vine la evaluarea terenurilor.

Ai în vedere un spațiu verde, încadrat verde din punct de vedere urbanistic, și ajungi să îl expropriezi la preț de construibil. Asta e pură nebunie. Este evident pentru orice că valoare unui teren depinde în cea mai mare măsură de ce poți construi pe el. Doar statul român nu pricepe asta.

Privatul, la orice tranzacție de teren, discută de CUT (coeficientul de utilizare a terenului) și în funcție de asta se negociază prețul. Că în definitiv contează câți metri pătrați poți construi și eventual vinde.

Asta trebuie trecut în legislație și pentru stat. Să evaluăm terenurile avute în vedere pentru expropriere, luând în calcul indicatorii urbanistici. Și atunci ne vom permite în București să asigurăm spațiul verde necesar unui oraș civilizat fără a ține niște privați blocați cu multe terenuri ce nu pot fi folosite pentru construcții.

Le expropriem și închidem povestea.

Care sunt măsurile concrete pe care USR le propune pentru a sprijini antreprenorii din România? 

Sunt multe privind reducerea de taxe pentru micile afaceri. Sau pentru zona agricolă, soluții de sprijinire a fermelor de familie. Altele care să ducă la o mai bună predictibilitate a statului.

Însă măsura cu cel mai mare impact pentru antreprenori cred că este una care vizează de fapt angajații. Și anume reducerea taxării pe muncă. O măsură de care vor beneficia foarte mult și antreprenorii.

A devenit foarte greu să ții angajații în România. Nemaivorbind de milioanele de români deja plecați din țară. Asigurarea forței de muncă a ajuns printre cele mai mari provocări a oricărui business. Și atunci, reducând taxele pe muncă, angajații vor rămâne cu mai mult în buzunar și nu vor mai căuta atât de des să-și schimbe job-ul.

În calitate de candidat la Camera Deputaților, cum intenționați să continuați dialogul cu cetățenii din Sectorul 2 și din București pentru a răspunde nevoilor lor și a rămâne conectat la realitățile comunității?

Odată trecut prin administrația locală gândul va rămâne mereu acolo. Vă garantez că voi fi la fel de prezent în toate discuțiile privind Sectorul 2 și Bucureștiul. Avem oameni în toate consiliile bucureștene. Acum avem și experiența necesară. Vom urmări tot ce se întâmplă. Vom susține proiectele bune pentru comunitate, dar în același timp vom lupta cu toate armele să blocăm inițiativele toxice pentru București.

CMF: 11240015

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează