G4Media.ro

Radu Mihaiu: Poliţia a început o anchetă privind buletinele preştampilate; Sectorul 2…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Radu Mihaiu: Poliţia a început o anchetă privind buletinele preştampilate; Sectorul 2 are 3% voturi nule

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, s-a prezentat marţi la Secţia de Poliţie nr. 8 din capitală, pentru a oferi detalii cu privire la plângerea penală referitoare la buletinele de vot preştampilate cu sigla PSD.

Potrivit Agerpres, Mihaiu a precizat că au fost raportate şapte astfel de buletine, dar a opinat că ar fi putut exista şi alte buletine preştampilate, care să fi ajuns în urne. În acest sens, a atras atenţia asupra faptului că Sectorul 2 are, procentual, „cele mai multe voturi nule la nivelul întregii ţări”. Mai exact, este vorba despre 3% voturi nule, în condiţiile în care în alte unităţi administrativ-teritoriale ponderea voturilor nule este mai mică de 2%, spune Mihaiu.

„Mă bucur că a demarat această anchetă. Sunt patru secţii diferite în care s-au găsit buletine preştampilate. Şapte (buletine, n.r.) de care ştim, şapte pe care le-au raportat cetăţenii, efectiv. Nu ştim câte au fost introduse deja în urnă. Cel mai probabil o parte din aceste buletine preştampilate s-au transformat în voturi nule, pentru că, în mod evident, dacă ele erau deja preştampilate cu PSD şi cineva vota altceva, buletinul devenea nul. (…) Mă bucur că Poliţia face cercetări în acest caz. Sunt convins că toţi cei care au făcut acest lucru vor trebui să plătească pentru această fraudare a a alegerilor”, a spus edilul.

El a menţionat că până în prezent s-au făcut opt plângeri penale referitoare la alegerile din Sectorul 2, inclusiv pentru cumpărare de voturi. Potrivit lui Mihaiu „se dădeau câte 100-200 de lei pentru o poză cu buletin votat cu PSD”.
O altă plângere penală vizează falsificarea semnăturii unui reprezentant USR pe un proces verbal, iar o alta a fost formulată pentru reprezentantul PSD din Biroul Electoral de Sector, acuzat că ar fi făcut „presiuni” la adresa membrilor unei comisii de votare „în sensul reflectării greşite a rezultatului votului” din acea secţie.

În contextul în care, în urma renumărării la una dintre secţii, a reieşit că Rareş Hopincă are 100 de voturi în plus, Mihaiu a menţionat că mai există o secţie pentru care s-a decis renumărarea şi alte 36 pentru care USR depune contestaţie. Totodată, s-a întrebat de ce a trebuit să se aştepte mai multe zile pentru efectuarea verificărilor.

„PSD s-a străduit foarte tare să ascundă ceea ce se găseşte în urne. Nu am cerut altceva decât să se renumere corect ceea ce se află în sacii de votare. Azi noapte s-a renumărat pentru una din secţii. S-a dovedit că aveam dreptate şi că nu se număraseră toate voturile. Iată că au ieşit 100 de voturi pentru domnul Hopincă. Mă întreb dacă chiar a fost nevoie de opt zile ca să găsim aceste 100 de voturi pentru domnul Hopincă şi de ce nu puteam să vedem chiar de a doua zi, de când am cerut renumărarea. Dar intrăm pe tărâmul speculaţiilor şi nu vreau să speculez”, a spus el.

Primarul Sectorului 2 a subliniat că obiectivul său este să fie reflectat rezultatul aflat în urne.

„Important este să vedem ce se află în urne. Asta putem şti. Ce au votat cetăţenii s-ar putea să fie mai complicat, pentru că, după cum aţi văzut, pe unele procese verbale scrie foarte clar că cetăţenii au sustras buletinele de vot – nu ştiu cum au putut cetăţenii să plece acasă cu buletinele de vot. (…) Din punctul meu de vedere, cu ce ştim acum – şi ştim cu siguranţă – este că acest vot a fost fraudat. Ce putem dovedi e altceva. Din punctul meu de vedere, domnul Hopincă, dacă el va câştiga, are deja pătat acest mandat”, a susţinut Mihaiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Și la Sectorul 1 lăsăm așa?

    • asa e legea, au semnat procesul verbal ca sunt de acord ca nu au mai avut energia necesara sa renumere sa verifice
      ce a trecut presedintele sectiei de votare in PV

  2. daca nu renumara – dispar

  3. cred ca e lectie dura pe care USR nu a invatat-o inca, cum sa se apere de interlopii PSDNLUDMR la alegeri, poate la parlamentare / prezidentiale vor fi mai atenti , vor fi si mai putine urne , sunt sanse sa nu mai fie asa de usor pentru interlopii PSDNLUDMR SA FURE
    in general vad ca media a cam pus batista pe tambal