Raed Arafat: Ajutoarele care pleacă în Ucraina constau în aparatură, materiale şi medicamente
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că transportul care va pleca duminică seară spre Ucraina cu ajutoare din partea societăţii civile, gestionate prin platforma Guvernului, va cuprinde aparatură, materiale şi medicamente.
„În colaborarea noastră împreună cu societatea civilă s-a creat un grup în care toată lumea oferă ce poate să ofere. Se lucrează şi pentru sprijinul părţii ucrainene, dar şi pentru sprijinul zonelor de graniţă unde există flux de persoane care trec graniţa către România. Tranşa care va pleca în seara asta este alcătuită dintr-un transport de aparatură, materiale, medicamente, care au fost culese de Medlife împreună cu alte ONG-uri care participă la această acţiune. Transportul urmează să fie asigurat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgentă şi va pleca către Vama Siret în cursul acestei nopţi. În acest moment se încarcă camioanele care vor pleca”, a spus Arafat la Palatul Victoria, conform Agerpres.
Arafat a adăugat că astfel de acţiuni vor continua.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii