G4Media.ro

Raed Arafat: Dacă populaţia nu aplică măsurile, riscul este să apară focare…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Raed Arafat: Dacă populaţia nu aplică măsurile, riscul este să apară focare pe care nu mai putem să le controlăm/ Trebuie să fie şi o lecţie serioasă pentru noi toţi/ Această criză va trece, dar sper că lecţia va fi că trebuie să fim mai pregătiţi

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri seară, că principalul partener al autorităţilor este populaţia, iar dacă oamenii nu respectă măsurile impuse se va ajunge la focare ce nu mai pot fi controlate, urmând a se impune noi restricţii. Arafat spune că această pandemie trebuie să fie ”o lecţie serioasă” pentru toată lumea, majoritatea ţărilor fiind nepregătite. ”Această criză va trece, dar sper că lecţia va fi că trebuie să fim mai pregătiţi”, a spus Arafat, citat de News.ro.

”Actorul principal care este partenerul nostru este populaţia şi, dacă populaţia nu aplică măsurile, riscul e să apară focare pe care nu mai putem să le controlăm şi să ajungem la măsuri de carantinare mai dure pentru că nu s-au respectat unele măsuri. Măsurile de acum sunt foarte ok, am fost printre ţările care am luat măsuri din timp şi de aceea se prelungeste perioada cu numere mai mici de cazuri”, a declarat Ared arafat, vineri seară, la Antena 3.

Potrivit acestuia, pandemia trebuie să fie ”o lecţie serioasă pentru noi toţi”.

”Majoritatea ţărilor sunt nepregătite. Acum căutăm ventilatoare, injectomate, echipamente de protecţie. Astfel de discuţii au avut loc în grupul de lucru la NATO. (…) Anul trecut am avut un exerciţiu făcut la Bruxelles pe scenariul unei pandemii. În acest exerciţiu, concluzia a fost că nu suntem pregătiţi, că nu avem stocuri. Cu toate acestea, am găsit rezistenţă, oameni care nu înţelegeau de ce să cheltuim bani, milioane, pe stocuri, să cumpărăm echipamente şi să le ţinem stocate. Au început colegi care au spus că pentru pandemie ne trebuie numai vaccinul de ebola. Au spus că nu e cazul încă. Uitaţi-vă că acum fugim după echipamente”, a mai spus Arafat.

Secretarul de stat afirmă că ”această criză va trece, dar sper că lecţia va fi că trebuie să fim mai pregătiţi”.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. „Această criză va trece, dar sper că lecţia va fi că trebuie să fim mai pregătiţi”
    Bai Arafat, te intreb si eu de vreo 10 ani cine mama naibii este la conducerea DSU si tot ce reprezinta sanatate? Ca te-ai lipit de toti ministrii sanatataii si inca nu sunteti pregatiti.

  2. Asa trebuia sa fie Colectiv, o lectie pt sistemul sanitar si pt tine Raed. Dar nu ai invatat nimic, nici tu nici sistemul corupt din sanatate.

  3. „am fost printre ţările care am luat măsuri din timp”

    S-a vazut la Suceava, spitalul e dotat cu dricuri suficiente pentru toti pacientii.

  4. Ipocritul de Raed Arafat: „Această criză va trece, dar sper că lecţia va fi că trebuie să fim MAI Pregătiţi”.

    Pai, a cui e RESPONSABILITATEA, Arafate, ca „sa fim mai pregatiti”, dle SEF al Departamentului Situatiilor de Urgenta(DSU) din Romania,(Departament SPECIAL creat de Ponta in Ianuarie 2014 DUPA tragedia din Apuseni cand Autoritatile au fost foarte NEpregatite, ca si acum !), DSU care e NUMARL UNU in Gestionarea Situatiilor de Urgenta!?
    Ce a FACUT DSU al matale, DSU ala cu 40 de DSU in judete, unde Sefii si sefuletii au LUAT Salarii URIASE, Luna de LUna din 2014 incoace, desi NU ati FACUT NIMIC!
    Sa-ti fie rusine, Raed Arafat, ai ajuns un politruc ordinar, ca Ponta, Dragnea, Ciolacu, Tariceanu!
    Vom face si vom drege…
    PARIEZ, Arafate, ca la urmatoarea Situatie de Urgenta(fereasca Doamne Doamne de un cutremur puternic, ramaneti fara Capitala!), vei fi la fel de NEPREGATIT, tu si DSU, la fel cum ati fost DUPA Ianuarie 2014 la TOATE acele multe TRAGEDII unde Oameni NEVINOVATI au MURIT din cauza INCOMPETENTEI si a INDIFERENTEI voastre: tragedia de la Restaurantul Beirut, Tragedia de pe Lacul Siutghiol unde a MURIT medici si asistenti aflati la bordul unui elicopter SMURD prabusit in Lac, si apoi la Colectiv, unde peste 60 de TINERI au MURIT NEVINOVATI..
    Din 2014 inacoace, e la fel, Raed Arafat, NU ai FACUT NIMIC, NU s-a schimbat NIMIC, vii azi si spui fara rusine ca: „Stocurile au fost ZERO”(desi Conform LEegislatiei pe SU, TU esti RESPONSABIL ca Stocurile PREVAZUTE de atatea Legi si HGuri sa EXISTE, in Specificatiile si Cantitatile prevazute!
    Ca „trebuie sa fim mai pregatiti”, NU te-am auzit niciodata din 2014 INCOACE ca „că trebuie să fim mai pregătiţi” pentru SU, ca Stocurile sunt ZERO!
    Da, e grav in Italia, dar din alte cauza: la ei, Spitalele lor de TOP cu Medici si Asistentii necesari ofera alta Asistenta medicala decat vanzoleala voasra, unde Medicii au REFUZAT sa mai intre in Spitale in fata Bolnavilor FARA pic de Protectie!
    Nepotelul nostru a fost dus cu febra la Spitalul de Infectioase Brasov, de Ambulanta care l-a luat(asa e Protocolul, i-au spus mamicii lui!), iar cand au ajuns la Infectioase, medicii s-au INGROZIT, au sunat peste tot si Ambulanta l-a luat din nou si l-a dus la Spitalul de Copii!
    Ce naiba Protocol e ala, Arafate?!
    Noroc ca Bebe mic NU a avut infectie cu COVID, dar cand a intrat in Spital mamica lui cu el in brate, a trecut SOCATA printre sutele de oameni care in fata la Infectioase Brasov asteptau inghesuiti ca vitele…
    Tu, Raed Arafat, te duci sa intri intr-un Spital FARA Echipamente, asa cum le cereti Medicilor din Spitalele majoritatea de Ev mediu!?
    De cate ori ai spus TU ca Spitalele din Romania NU sunt DELOC dotate pentru nici o Situatie de Urgenta, nici DUPA Colectiv NU ai spus, ai MINTIT cot la cot cu Banicioiu ca „avem de toate” si ca „spitalele asigura conditii ca in Franta si Germania”, desi Tinerii erau GRAV ARSI, iar Romania avea ZERO conditii!
    NIMIC nu ati facut Raed Arafat, azi e la fel, vedem ACUM in vreme de COVID 19, Spitale de unde FUG Medicii din cauza PERICOLULUI!
    Rusine, Raed Arafat, un gargaragiu de rusine, cu astfel de vorbe sa mergi la Antena 3, unde NU te intreaba niciodata Gadea : „A cui e RESPONSABNILITATEA ca Romania sa fie pregatita” sau „DE ce Raed Arafat NU a iesit sa spuna ca Stocurile sunt ZERO”, desi Anul trecut au avertizat si OMS si Banca Mondiala ca exista RISC urias de pandemie cu Agent patogen respirator!

    • Când OMS a avertizat ,guvernul Se pregătea pentru anticipate împreună cu retardul din deal ier bugetul sănătății a fost redus de Câțu dar a crescut bugetul la servicii ,la retardat,la armată că pleca Orban la război .

    • @Guvernul meu: Bati campiii mincinosi ai PSDeilor, de fiecare data!
      OMS a Avertizat in Martie 2019 iar Banca Mondiala in Septembrie 2019, NU mai minti, NU mai crede ce-ti scrie PSD pe hartiute sa postezi!
      Vino cu DOVEZI, cand postezi minciunile de fiecare data!
      Documenteaza-te!
      Uite:
      1) Site-ul Digi 24, 13.03.2019: „Avertisment al OMS: O nouă PANDEMIE de gripă este INEvitabilă.”
      Avertisment care dă fiori! Este doar o chestiune de timp până la o situaţie de criză PLANETARA din cauza gripei, spun experţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Dovada, în România, virusul a ucis 172 de oameni în sezonul acesta, mai mulţi decât anul trecut.”
      „OMS are un plan global de acţiune și fiecare țară trebuie să-l aplice NATIONAL: trebuie să existe o PREGATIRE a sistemelor naționale de supraveghere a gripei, a sistemului care asigură vaccinul sezonier, pentru că administrarea lui e un bun exemplu, care ne demonstrează cum ar trebui facute lucrurile când apare amenințarea unei pandemii, trebuie constituite STOCURI, să existe agreement-uri între state, inclusiv cu companii farmaceutice, ca să existe acces la vaccin și la medicația antivirală. Vaccinul pentru prevenție, iar la gripa pandemică se face un vaccin pentru acea tulpină. Am făcut la fel în 2009”, a adăugat președintele Societăţii Române de Microbiologie.

      2) Curs de guvernare.ro, 16.03.2020: „Raport Banca Mondială – AVERTISMENT încă din SEPTEMBRIE 2019: ”Există amenințarea unei PANDEMII cu un agent patogen respirator”.

      Cititi primul articol pe Digi 24, gasiti cum Rafila a spus ca Problema e cat de PREGATITE Autoritatile!(iNDIRECT, CAT de NEpregatite, STIA el bine!)
      NU pot pune linkurile pentru ca G4 media NU da postarea, gasiti usor insa, pentru ca am spus Sursa si DATA fiecarui articol pe subiect!
      Ambele Avertizari au fost in 2019, pe vremea Guvernelor PSD, cu Veorica Dancila Premier!

  5. Bai da asta se aude ce vorbeste? Majoritatea infectarilor de la noi au fost cauzate nu de oamenii de rand ce nu respecta ordonantele, ci de tocmai sistem medical prost pe care domnul Arahat il gireaza, pile, relatii, manageri de spitale incompetenti. Vorba lui Toma Caragiu fiertat.. „mă cine-i tine p-ăsta-n brațe?… Dracu știe..”
    https://youtu.be/_c4DzjEG6hY

  6. dupa ce Google face publice ieri date care arata ca populatia chiar sta acasa, Arafat zice
    „dacă populaţia nu aplică măsurile, riscul e să apară focare pe care nu mai putem să le controlăm şi să ajungem la măsuri de carantinare mai dure ”

    Nu era mai simplu sa puneti politia si armata in satele si orasele unde nu se respecta carantina??? Degeaba ma ameninti pe mine, rezolva cu sutele de mii care au intrat in tara si umbla pe unde au chef ca nu-i opreste nimeni.

  7. Expertul in medicina dezastrelor, dezasrrul medicinii, ayatolahului SMURD-ului, doctor convertit in tablagiu odată cu trecerea la Ministerul de interne, GarceArafat descoperă ca populația nu prea colaborează…
    Unde e problema? La populație sau la autorități? Nu cumva de această situație se fac vinovate autoritățile? Domnul Arafat e șef la ISU de peste 10 ani. În fiecare an suntem amenințări de pandemii cutremure, inundații. Se lauda ieri că a făcut chiar anul trecut o „simulare” . Atunci de ce dracu abia acum lucrează la planuri. De ce nu a prevăzut că în pandemie va trebui sa te descurci cu ce ai și că nu poți importa din China la nesfârșit. Azi lipsesc măștile și ventilatoarele mâine vor lipsi asistelente și medici. De unde ii aduci? Deci pregătire zero. Doamne ferește să vină acum vreun cutremur !
    Iar autoritățile degeaba cer să se respecte „distantarea socială”. Sunt aceiași polițiști care până se duceau la grătare cu interlopii. De ce ar trebui sa avem încredere în ei acum?
    Declararea stării de urgență, făcută total nedemocratic, este un lucru inutil. În plus da prea multa putere unor autorități absolut incompetente. Populația nu respecta „distantarea” pentru că oamenilor le e mai frica de criza economică produsa de autoritățile incompetente decât de virus. Asta nu vrea să înțeleagă Arafat. Pentru că populația vede că la fiecare deces de coronavirus sunt 2-3 victime colaterale pentru care nu se îngrijorează nimeni. Operații amânate. Pacienți oncologici refuzați. Oameni băgați în depresie de concediere. Despre ei nu vorbește Arafat. Ei nu exista pentru el. De aia populația nu vrea sa respecte izolarea

  8. Sinteza perfecta a DEZASTRULUI din Sistemul de sanatate din Romania: „Bloomberg, despre situaţia Covid-19 în România: „Spitalele, la fel de înspăimântătoare precum coronavirusul.”
    Acum vreo 2 saptamani, fiul meu a stat acasa timp de 1 saptamana cu febra(izolat intr-o camera, au Bebe mic de 2 Ani), pe telefon cu 112, cu Medicul de familie, cu MULTI Medici cunoscuti, REFUZAND sa mearga la Spital, de FRICA Spitalelor pline la gramada de Bolnavi infectati si neinfectati, bagati acolo la gramada in saloanele de Spital, FARA a fi TESTATI Inainte!
    Recomandarea medicilor a fost: Cat poti si cat credeti ca nu e periculos(tineau legatura cu Medicul de familie si alti medici!) NU merge, acolo TE INFECTEZI SIGUR!
    Multumim lui’ Doamne Doamne ca NU a avut Corona, febra i-a scazuat e OK acum, dar FRICA aia NU o vom uita!
    Din acest motiv, el care are un sistem imunitar slabit(a facut Citostatice cand era mic) NU merge cand e bolnav in Spitale PUBLICE, merge in Spitale private unde plateste BANI GREI, desi plateste Statului roman un CASS urias Luna de luna!
    De FRICA Bacteriilor periculoase evita Spitalele Publice mizerabile, am scris asta mereu pe forum, e INADMISIBIL in orice Tara civilizata!
    Asa ca dl Raed Arafat sa ne lase cum „vom face si vom drege”!
    NU ati FACUT #NIMIC, dle Raed Arafat, DOVADA e ca DUPA Tragedia din Apuseni din 2014(cand v-a numit Ponta in fruntea DSU, ca sa REZOLVATI si sa FIM PREGATITI pentru astfel de SU!) au urmat: Tragediile de la Restaurantul Beirut, Lacul Siutghiol, Tragedia Colectiv si ACUM Pandemia Corona unde STOCURILE au fost ZERO, dvs ati spus-o de 2 ORI!
    ZERO, desi EXISTA Legislatie care specifica CLAR CE Resurse sunt necesare in TOATE Tipurile de SU si in CE cantitati, TOATE sunt doar pe HARTIE!
    Precum Progarmul de guvenrare minune al PSDragnea… ma intreb: CAT va mai suporta si HARTIA!?

    Intrebare: de ce Mihai Gadea de la Antena 3 sau Ciutacu de la RTV NU il intreaba niciodata pe Raed Arafat de ce NU a facut NIMIC ca SEF al DSU?!

    • Dragă pupătoare de dosuri liberale,cunoști un liberal actual care să facă cât a făcut Arafat pentru România ? Dacă da să-l spui cu nume și prenume ,sper că nu e pralăudatul Flutur.

    • @Guvernul meu: Raed Arafat a facut SMURD pentru Romania, totala recunostinta, MULTUMIM!
      Cu SMURD el si-a atins Limita Competentei, vezi Principiul lui Peter, ai auzit de el!?
      Principiul lui Peter este o teorie emisă de Dr. Laurence J. Peter, care afirmă că membrii de succes ai unei organizații ierarhice sunt, până la urmă, promovați PANA la nivelul lor maxim de competență, după care, o promovare ULTERIOARA îi ridică la un nivel pentru care nu mai sunt competenți, deci sunt Incompetenți.
      Pe actuala functie, Raed Arafat e depasit total, sa mearga acolo unde POATE, aici in fruntea DSU din 2014 incoace a DEMONSTRAT Suficient ca NU poate!
      Ajung atatia MORTI, din 2014 incoace, cvedem clar ca DSU nu pregateste Romania, desi Angajatii DSU sunt bine platiti si RASPLATITI!

      INTREBARE: a CUI e RESPONSABILITATEA ca Romania sa „fie mai bine pregatita”, cum spune cu un tupeu inimaginabil AZI dl Raed Arafat, desi au trecut pe langa el si Tragedia Colectiv si cea de la Restaurantul Beirut si cea de la Lacul Sutghiol(la Lacul Siutghiol a murit din INCOMPETENTA DSU un Echipaj al Elicopterului SMURD, cei de la DSU ai lui Raed Arafat NU au fost in stare sa-i salveze, cititi Presa vremii, e SOCANT!!)?!

    • @Guvernul meu: Da, majoritatea Tarilor sunt NEPREGATITE, cum zice Arafat(NEPREGATITE la dimensiunea Tarii respective, exemplu la Populatia de peste 300 de Milioane a SUA!), („NU ma mai acuzati pe mine”, zice Raed Arafat!), doar ca NICI o Tara NU a fost prinsa cu STOCURI ZERO, precum Romania, cum de 2 ori senin nevoie mare a spus-o dl Raed Arafat seara cand alaturi de Marcel Vela si Despescu au prezentat Ordonantele militare!
      STOCURI ZERO, e RESPONSABIL Raed Arafat!
      De ce, Arafate, Stocuri ZERO?!
      De cate ori ai iesit public sa spui ca TU esti Responsabil DSU si e RESPONSABILITATEA ta ca Romania sa AIBA acele Stocuri MINIME specificate in Legislatia Romaniei si in tot felul de HGuri facute de tine DUPA Apuseni(noroc ca HARTIA mai suporta!), sunt CLAR specificate Tipurile de Resursse necesare si Cantitatile necesare in HG 557/2016- Mangementul Situatiilor de RISC din 3 August 2016(in ANEXE!)?!
      NICIODATA!

  9. Du-te dracu! Aproape toată țara e izolată de 3 săptămâni si tot voi din sistem sunteți cei mai iresponsabili.

  10. Dan Andronic in Ev zilei explica „destainuirea” alambicata a lui Raed Arafat, de aseara la la Antena 3!
    Acuzat tot mai des acum ca el e RESPONSABIL ca Romania a fost prinsa cu Stocuri ZERO in Pandemia asta, Raed Arafat a spus in silul caracteristic, NECLAR, aruncand VINA pe altii : „Am intampinat rezistenta”, fara sa mentioneze CINE sunt aia care s-au opus!
    A spus Raed Arafat aseara la Antena 3: ”Majoritatea ţărilor sunt nepregătite. Acum căutăm ventilatoare, injectomate, echipamente de protecţie. Astfel de discuţii au avut loc în grupul de lucru la NATO. (…) Anul trecut am avut un exerciţiu făcut la Bruxelles pe scenariul unei pandemii. În acest exerciţiu, concluzia a fost că nu suntem pregătiţi, că nu avem stocuri. Cu toate acestea, am găsit REZISTENTA(CAND, in care AN, ce Luna?!), oameni care NU înţelegeau de ce să cheltuim bani, Milioane, pe STOCURI, să Cumpărăm echipamente şi să le ţinem stocate. Au început COLEGI care au spus că pentru pandemie ne trebuie numai vaccinul de ebola. Au spus că nu e cazul încă. Uitaţi-vă că acum fugim după echipamente”, a mai spus Arafat.”
    Arafate, colegii tai de la adunarea aia de la NATO, ei STIAU ca Romania are STOCURI ZERO, lor le-ai SPUS, ca NOUA nu ne-ai spus NICIODATA!
    Dan Andronic: „Ce ne spune, în stilul lui alunecos, Raed Arafat, ce trebuie să înțelegem din afirmațiile sale? Unde S-A DISCUTAT? La guvern, la minister? Care OAMENI nu au înțeles? Ludovic Orban, Victor Costache? Și tot așa…
    De fapt, Raed Arafat confirmă ceea ce am scris în ultima vreme. Că ex-ministrul Sănătății Victor Costache a făcut anticameră zile în șir ca să CEARA achiziționarea unor echipamente de protecție(asa a DECLARAT zilele tercute V. Costache!). Că stocurile de materiale de protecție erau ZERO. Că ne-a apucat febra cumpărăturilor abia când a ajuns văpăia pandemiei în curtea Guvernului.
    Așa că nu mai are rost să ne mirăm de situația în care am ajuns.”

    De ce oare Mihai Gadea NU a pus intrebari suplimentare, sa CLARIFICE cine a OPUS REZISTENTA?!!!!

  11. Astept ca Presa sa-l roage pe dl Raed Arafat sa CLARIFICE afirmatiile lui cum ca: ”Majoritatea ţărilor sunt nepregătite. Acum căutăm ventilatoare, injectomate, echipamente de protecţie. Astfel de discuţii au avut loc în grupul de lucru la NATO. (…) Anul trecut(2019) am avut un exerciţiu făcut la Bruxelles pe scenariul unei pandemii. În acest exerciţiu, concluzia a fost că nu suntem pregătiţi, că nu avem stocuri. Cu toate acestea, am găsit REZISTENTA(CAND, in care AN, ce Luna?!), oameni care NU înţelegeau de ce să cheltuim bani, Milioane, pe STOCURI, să Cumpărăm echipamente şi să le ţinem stocate. Au început COLEGI care au spus că pentru pandemie ne trebuie numai vaccinul de ebola. Au spus că nu e cazul încă. Uitaţi-vă că acum fugim după echipamente”, a mai spus Arafat.”
    Unde S-A DISCUTAT? Care COLEGI?! La guvern, la minister? Care OAMENI nu au înțeles?
    CAND, in care AN, CINE a opus REZISTENTA sa afcem Stocuri?!
    Sunati-l pe Raed Arafat sa CLARIFICE, apar ca pupezele cei 3 politai si nu le putem pune intrebari, cand vedem clar ca Gadea NU va pune niciodata pentru a clarifica!

  12. INTREBARE pentru dl Raed Arafat, G4 media, va rog sa i-o puneti: Care a fost LECTIA dlui Raed Arafat DUPA Colectiv, ca vad ca ACUM dl Raed Arafat da „lectii”:”Această criză va trece, dar sper că LECTIA va fi că trebuie să fim mai PREGATITI.”

    Care a fost LECTIA pe care a „invatat-O dl Raed Arafat DUPA Colectiv?!!
    CE l-a IMPIEDICAT pe dl Raed Arafat, seful DSU, sa PREGATEASCA Romania cu STOCURI Minime de REZERVA, de ce Romania a fost cu STOCURI ZERO, NEPREGATITA, asa cum dl Raed Arafat a declarat de 2 ORI?!
    CE cred Medicii aflati FARA nici o Protectie in LINIA intai, cand asculta povestile dlui Raed Arafat, cel RESPONSABIL ca ACUM Medicii sa fi avut Echipamente de protectie?
    Dl Raed Arafat a intrat in vreun Spital unde sunt Pacienti iNFECTATI, a intrat FARA nici o protectie?
    Sa mearga Raed Arafat in astfel de Spitale FARA sa aiba Echipament de protectie, doar asa ar PUTEA Convinge Medicii sa NU fuga TOTI!

    Azi: „Alianța Medicilor, Scrisoare către autorități: ‘Dacă nu ni se vor da asigurări și o lege clară, vom DEMISIONA’.
    Cadrele medicale avertizează autoritățile că vor demisiona, dacă nu vor răspunde la câteva dintre cererile lor. Într-o scrisoare deschisă, Alianța Medicilor solicită asigurări și o Lege prin care ”copiii noștri (indiferent de vârsta acestora, aflați la studii sau încă sugari) vor avea asigurată toată viața pensie de urmaș în caz de deces”. În caz contrar, cadrele medicale amenință că vor demisiona.
    Medicii se plâng că NU beneficiază nici de echipament de protecție și spun că cei 500 de euro promiși de guvernanți nu le rezolvă problemele.
    ”Scrisoare deschisă pentru toți decidenții….

    Gasiti pe net Scrisoarea deschisa, Arafatule, ce povesti le spui acestor Medici… povesti ca aseara la Mihai Gadea?!!!