G4Media.ro

Rafael Nadal a fost un partener „oribil” de antrenament, spune John Isner

Rafael Nadal / Sursa foto: Fayez NURELDINE / AFP / Profimedia

Rafael Nadal a fost un partener „oribil” de antrenament, spune John Isner

Rafael Nadal a spus adio tenisului la finalul anului trecut, dar poveștile din jurul carierei fantastice a ibericului ies în continuare la iveală. Astfel, Nick Kyrgios susține afirmațiile lui John Isner conform cărora ibericul era un partener „oribil” de antrenament.

În cadrul podcastului „Nothing Major”, John Isner le-a povestit fanilor tenisului cum Nadal „i-a ruinat” o sesiune de antrenament.

Se întâmpla la China Open în 2017, iar Rafa a cerut să se antreneze cu americanul. John spune că o astfel de cerință nu se poate refuza, iar „Big John” s-a trezit pe teren împotriva unui Nadal care s-a comportat la fel precum la un meci oficial.

Totul a fost la un nivel incredibil de intensitate, iar Rafa a lovit mingea puternic și aspru ca și când meciul s-ar fi jucat pe tabloul principal al unui turneu de tenis.

Spaniolul a jucat fiecare punct de parcă ar fi fost ultimul și a dorit (exact cum o făcea în partidele oficiale) să câștige cât mai multe puncte.

Semifinalist la Wimbledon în 2018, Isner spune că este „oribil să te antrenezi cu el (n.r. cu Rafa). Lovește mingea atât de tare și vrea să câștige fiecare punct”, mărturisește John Isner.

„Rafa m-a rugat să mă antrenez cu el… E ciudat, am văzut tragerea la sorți și m-am întrebat: Asta face el? Anticipează că vom juca în sferturile de finală?

Și când am început să mă gândesc la asta, mi-am zis: Da, exact asta făcea. Voia să-mi vadă jocul, serviciul, cum lovesc mingea pe terenul de antrenament”, completează Isner.

Nick Kyrgios a reacționat pe rețelele sociale la comentariul făcut de Isner: „Pot confirma. A zdrobit mingea în antrenament, groaznic”, alături de un emoticon care râde.

Nadal și Isner chiar s-au întâlnit în sferturile de la China Open, ediția din 2017, iar Rafa a avut câștig de cauză, scor 6-4, 7-6(0).

În total, ibericul și americanul s-au intersectat de nouă ori între 2010 și 2022, scorul fiind de 8-1 în favoarea lui Nadal. Singurul succes al lui „Big John” a venit la Laver Cup, în 2017.

Rafael Nadal și cifrele unei cariere de vis

Nadal a triumfat la Roland Garros în 14 rânduri, un record pentru istoria tenisului. A adunat din premiile din tenis suma de $134,946,100.

A câștigat 22 de titluri de Grand Slam (este al doilea din toate timpurile după Novak Djokovic – sârbul are 24).
  • Ași: 4009
  • Duble greșeli: 2168
  • Puncte câștigate cu primul serviciu: 72%
  • Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 57%
  • Puncte de break salvate: 66%
  • Game-uri jucate cu serviciul: 15.259
  • Game-uri de serviciu câștigate: 85%
  • Mingi de break avute: 11.233
  • Puncte de break câștigate: 45%
  • Game-uri jucate de la retur: 15.102
  • Game-uri câștigate de la retur: 33%
  • Puncte câștigate de la retur: 42%.
  • S-a aflat ultima dată pe locul 1 ATP la data de 20 ianuarie 2020.
  • Turnee de Grand Slam câștigate: 22 (ultimul titlu, la Roland Garros în 2022).
  • A câștigat auru olimpic atât la simplu (Beijing 2008), cât și la dublu (Rio de Janeiro 2016, alături de Marc Lopez).
  • A încheiat de cinci ori anul pe locul 1 ATP.
  • Turnee Masters (ATP 1000) câștigate: 36 (Djokovic este singurul care-l depășește, cu 40 de titluri).
  • A triumfat alături de Spania în patru rânduri în Cupa Davis.
  • Rafael Nadal vs Roger Federer 24-16
  • Rafael Nadal vs Novak Djokovic 29-31.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează