G4Media.ro

Rafael Nadal și viața după tenis: „Să urc și să cobor scările…

Rafael Nadal, in lacrimi la imnul Spaniei / Sursa foto: captură video

Rafael Nadal și viața după tenis: „Să urc și să cobor scările în mod normal, fără dureri, este un pas foarte important în viața mea”

Pe finalul sezonului trecut, odată cu faza finală a Cupei Davis, Rafael Nadal a spus adio carierei de jucător profesionist de tenis. Ajuns la 38 de ani, ibericul a fost trădat de corp și a fost nevoit să accepte retragerea din sportul care i-a adus atâtea satisfacții.

La trei luni de zile de la retragere, Rafa spune că se simte foarte fericit în această nouă etapă a vieții, că sunt multe lucruri la care trebuie să se adapteze și că trebuie să descopere ceea ce-l motivează cu adevărat.

De asemenea, fostul lider ATP precizează că este un mare pas înainte în viața lui că poate urca și coborî scări fără dureri.

„La nivel personal, am respectat de-a lungul timpului schimbarea, dar sunt foarte fericit în această nouă etapă.

Voi lua situația zi cu zi, sunt multe lucruri la care trebuie să mă adaptez și, cumva, trebuie să descopăr ce mă motivează cu adevărat să fac în această nouă etapă, care sper că va fi și interesantă”, spune Rafa cu ocazia premiului pentru întreaga carieră primit din partea Mundo Deportivo.

Rafa a lăsat să se înțeleagă, cel puțin pentru moment, că nu simte lipsa tenisului din viața sa. Nadal este recunoscător că a putut face în viață ceea ce i-a plăcut, iar din această meserie să se poată și întreține.

„Cel mai important lucru este că am fost foarte norocos să pot face ceva de care am fost pasionat încă de când eram copil.

A început ca un hobby și a devenit o parte foarte importantă a vieții mele, iar pentru mine acesta este cel mai important lucru.

Datorită tenisului am putut să trăiesc, să cunosc și să păstrez experiențe pentru tot restul vieții mele, așa că nu pot decât să mulțumesc sportului meu, vieții, tuturor oamenilor care m-au ajutat sau care au trecut prin viața mea la un moment dat” – Rafael Nadal.

Revenind la atât de mediatizatul subiect al BIG 3, Rafa are doar cuvinte de laudă la adresa marilor rivali Roger Federer și Novak Djokovic.

„Cariera mea este legată de Djokovic și Federer, între noi trei ne-am împins să fim mai buni. Cumva, ne-am împins la limită în toate felurile, la următorul nivel de exigență.

Este corect să spun că unul fără ceilalți doi nu ar fi ajuns la cifrele pe care le-am atins noi trei”, a spus Nadal despre rivalitatea din BIG 3.

Cunoscut fiind faptul că în mare parte din carieră a jucat cu dureri, Nadal este fericit că măcar în acest punct al vieții se poate bucura de momente cu puține dureri.

„Acum am puține dureri, adevărul este că nu forțez prea mult. Acum sunt capabil să trăiesc cu foarte puține dureri și acest lucru este foarte important pentru mine.

În cele din urmă, să urc și să cobor scările în mod normal pentru mine este un pas înainte foarte important în viața mea de zi cu zi, pentru a putea trăi cu liniștea de a nu avea dureri prea mari”, a conchis Nadal.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.