Rafila anunță că până la finalul anului, institutele şi serviciile de medicină legală vor avea aparatură pentru testarea şoferilor suspectaţi că au consumat substanţe psihoactive
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că, până la finalul acestui an, toate institutele regionale şi serviciile judeţene de medicină legală vor beneficia de aparatură pentru testarea şoferilor suspectaţi că au consumat substanţe psihoactive înainte de a urca la volan. Alexandru Rafila a explicat şi care sunt substanţele farmaceutice care pot da teste pozitive, transmite News.ro.
”Testarea are doi paşi: o testare calitativă, care spune: da sau nu, este sau nu este drog, şi o testare mai laborioasă, care poate să depăşească 72 de ore, e vorba despre testarea cantitativă. Şi atunci, nu se pune problema că testele nu sunt bune, orice test poate să dea şi un rezultat fals-pozitiv, dar asta e o probabilitate destul de mică”, a explicat, miercuri seară, la Antena 3, ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a precizat că, până la finalul acestui an, vor exista, în toate cele 42 de institute de medicină legală şi servicii de medicină legală din teritoriu aparate pentru ”o testare unitară la nivelul întregii ţări”.
Medicul a explicat şi care sunt medicamentele care pot da rezultate pozitive la testele rapide pentru depistarea drogurilor.
”Nu e vorba de Paracetamol sau de Antinevralgic sau de Aspirină, e vorba de medicamentele care conţin codeină. Codeina este un derivat de morfină, ca să înţelegem de ce discutăm de un astfel de preparat. Există diverse combinaţii care conţin codeina. Există două liste: o listă de substanţe interzise (…) şi care pot să altereze capacitatea de a conduce vehicule şi cea de-a doua este listă de substanţe care se găsesc în mod obişnuit în diverse preparate farmaceutice şi e bine ca lumea să fie avertizată că acele substanţe ar putea să dea un test pozitiv. La Ibuprofen, când se face testul la IML, nu mai este testul pozitiv”, a mai explicat ministrul.
Rafila a arătat că nu medicii legişti, ci biochimiştii şi biologii din Serviciile de Medicină Legală realizează testele pentru depistarea drogurilor din probele biologice.
Rafila a menţionat că, înainte de adoptarea celei de-a doua Ordonanţe de Urgenţă care reglementează aceste aspecte, specialişti din Ministerul Sănătăţii ”au lucrat foarte bine” cu cei ai Poliţiei pentru corectarea ”impreciziei” din prima ordonanţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii