G4Media.ro

Rafila anunță că va apela la avocați, după declarațiile calomnioase lansate de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Rafila anunță că va apela la avocați, după declarațiile calomnioase lansate de Ghinea și Ungureanu: Eu nu am fost angajatul OMS, ci reprezentantul României la o organizație internațională. OMS nu poate participa la licitații cum crede Ungureanu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus la Antena3 că este ținta unei „campanii de denigrare” pentru că este printre cei mai vizibili reprezentanți ai PSD, și că nu va rămâne indiferent la declarațiile calomnioase întreținute la adresa sa, în ultimele zile, în special de către doi membri ai USR, Cristian Ghinea (fost ministru al Fondurilor Europene) și Emanuel Ungureanu (deputat).

„O sa apelez la avocați, pentru că aceste calomnii repetate sistematic evident că nu mă lasă indiferent. Este o lipsă totală de bun simț… Aceste declarații sunt nedemne de un deputat și de un fost ministru (referire la Ungureanu și Ghinea – n.red). Atacurile furibunde la care am fost supus au fost puse în operă ca să împiedice implementarea PNRR ”, a comentat Rafila.

Social-democratul a ținut să sublinieze că acuzația cum că el a acordat contractul de consultanță de 21 de milioane de euro, din PNRR, „unei firme la care a fost angajat”, e complet falsă.

„Eu nu am fost angajat al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ci reprezentantul României la această organizație internațională din care țara noastră face parte”, a spus Rafila, explicând că statutul OMS în privința acordării de asistență nu diferă de cel al Băncii Europene de Investiții sau de cel al Băncii Mondiale de Investiții, structuri internaționale care la rândul lor au beneficiat și beneficiază de contracte de consultanță/asitență în toate țările, nu doar în România.

Ministrul Sănătății a mai adăugat că OMS, Banca Mondială sau BEI, nu pot participa la licitații, așa cum a sugerat Emanuel Ungureanu.

„Aceste structuri nu sunt firme, așa cum crede domnul Ungureanu, ele nu pot participa la licitații prin statutul lor”, a comentat Rafila. El a exemplificat prin contractul de asistență semnat cu Banca Mondială pentru realizarea spitalelor regionale de urgență, negociat pe vremea când la guvernare se afla USR, și care s-a atribuit printr-un memorandum semnat de Guvern, nu printr-o licitație.

Rafila a spus că banii pe care OMS ar urma să-i încaseze pentru a acorda asistență în privința realizării reformei din sistemul medical, prevăzută în PNRR, nu s-au plătit, așa cum insinuează USR-iștii. Banii ar urma să se aloce etapizat, în concordanță cu implementarea proiectelor de investiții.

În privința acuzației că ar deține o„avere nejustificată”, Rafila arată că a condus Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” timp de 14 ani, fiind obligat să-și depună anual declarația de avere. „Datele din declarația mea de avere nu s-au schimbat prea mult, dacă era ceva în neregulă cred că ANI s-ar fi sesizat în 14 ani”, a spus Rafila.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Rafilele se hrănesc în principal cu plancton filtrat prin fanoane.

  2. Finanțarea bugetului OMS se face prin cotizații plătite de către țările membre, contribuții voluntare ale țărilor membre sau donații. Cotizațiile sunt calculate conform unei scări mobile: țările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puțin (de ex. Belize plătește doar câteva mii de dolari americani pe an).

  3. Degeaba! Dacă nu fac pușcărie cei care calomniază nu am făcut nimic! Ghinea va rămâne cu rușinea că a fost prins mințind dat asta nu e suficient! Jilava! Rahova! Poarta Albă!

    • Vorbești prostii! Este dreptul oricărui cetățean să facă reclamații. Nu înțelegi că blocarea guvernului face bine României?

    • Fără Ghinea, n-ar fi existat banii pentru România din PNRR. Dar ești un gunoi nerecunoscător.

  4. Reprezentații României sunt plătiți de statul român! La naiba, chiar nu aveți habar de nimic? ONG-ul lui Drulă, Pro Infrastructura a fost consultant, plătit, pentru Drulă când era ministru! Marș!

  5. Imediat a venit PSDistul cu dezinformarea.

  6. Rafila (copchilul de tortionar sekurist care a ucis oameni care se opuneau comunismului) vrea sa-i trimita la puscarie pe cei care spun ca e un impostor corupt, care nu-si poate justifica averea stransa ca bugetar! 🙂

    • Copil de tortionar sovietic, ta-su era rus.

    • Tacsu a ordonat uciderea celor 26 de tarani din Arad care nu au vrut sa intre in colhozurile rusesti. Vedeti serialul ” Rafila ” din Memorialul Durerii .

  7. ne pare rau ca nu am facut licitatie pt bani, oms nu are cod caen, asa ca a trebuit sa le dam banii direct offfffffffff

  8. Foarte bine ca proinfrastructura a fost platit. E de departe cea mai buna organizatie la capitolul ala si au si specialisti. Sa iti zic de cate ori au atras atentia asupra erorilor in timpul constructiei de infrastructura???? Problema nu e ca psd plateste sau nu onguri. Problema e ca le plateste degeaba ca nu primeste tara nimic inapoi. Asta e PROBLEMA!!!

  9. Bine tovarasu doctor daca nu ai furat justifica averea si proprietatile de prin strainatate de care vorbesc uni, toata viata ai lucrat la stat cum justifici averea facuta in conditiile in care pana acum cativa ani salariile la stat erau mizerabile sa nu spun mici, in afara de averi eu te-as pune pe tine si pe renumitul Cercel prietenul tau sa povestiti cum ati reusit sa puneti pe butuci Institutul Cantacuzino prin oprirea productiei de vaccinuri dupa care imediat au inceput importul de vaccinuri prin diferite firme de care sigur nu sunteti straini, din salariul de bugetar nu poti avea conturi in banci , proprietati in tara sau la Monaco , asta este valabil pentru orice bugetar nu numai pentru tine , sau la lucru asta ai fost ajutat si de originile sanatoase ale tatalui .

  10. Ce-i mai place sa ocoleasca esenta problemei! Aceea ca daca sunt politicieni trebuie sa fie in stare sa faca un proiect de lege, nu sa plateasca pe altii cu bani publici ca sa le faca treaba! Si nu putini bani! Vor consultanta? Sa dea din banii partidului, nu din banii tarii!

  11. Esti un gunoi comunist Rafila.