Rafila, declarații contradictorii: Dacă nu termini proiectele până la data la care Comisia Europeană îți asigură resursa, atunci plătești de la bugetul de stat. Nu avea rost să intrăm într-o astfel de situație / Fondurile de la BEI sunt rambursabile
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a organizat, luni, o conferință de presă pentru a explica de ce sunt tăiate din PNRR fonduri nerambursabile pentru sănătate de 740 de milioane de euro. El a susținut pe de o parte că nu era de dorit ca România să ajungă în situația de a plăti de la bugetul de stat sumele pentru proiectele care nu puteau respecta termenul de finalizare. Tot ministrul a explicat că respectivele proiecte vor fi realizate din împrumuturi de la BEI, care sunt rambursabile, adică vor fi returnate de la bugetul de stat.
Rafila a precizat că termenul de finalizare pentru spitalele sau secțiile realizate prin PNRR este 30 iunie 2026, „adică peste încă 33 de luni”.
Ministrul a menționat că a fost făcută o analiza de risc, efectuată de experți ai Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene, iar spitalale evaluate au intrat în trei categorii: risc scăzut, risc mediu și risc crescut.
„Cu risc crescut sunt aceste 6 spitale la care nu renunțăm și folosim împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI), ceea ce permite o prelungire a termenului. Să ne înțelegem, dacă nu termini până la data la care finanțatorul (Comisia Europeană prin PNRR, n.red.) îți asigură resursa, atunci plătești de la bugetul de stat. Nu avea rost să intrăm într-o astfel de situație”, a afirmat Alexandru Rafila.
„Investițiile din infrastructură propuse spre ajustare din PNRR vor fi finanțate din fonduri de la Banca Europeană de Investiții și, ca să nu îmi mai puneți această întrebare, fondurile de la bănci sunt fonduri rambursabile, ca să ne înțelegem. Asta e situația, finanțatorul a spus nu vă mai dau 2,4 vă dau 1,7 miliarde”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Rafila a precizat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență în vară care face posibil acest mecanism, astfel încât proiectele scoase din PNRR să fie finanțate cu împrumuturi de la BEI.
„Nu am renunțat absolut la nimic, a trebuit să reducem un buget pe care nu îl mai primim. E evident că unele spitale care au alergat mai încet au pierdut”, a afirmat de asemenea Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății a susținut că nu are pârghii de monitorizare a stadiului proiectelor pentru spitalele care sunt în subordinea autorităților locale.
„Aceste spitale sunt cele identificate cu risc crescut. (…) Nu au demarat procedurile de licitație. În schimb, există spitale unde construcția deja se ridică, cum e cel de la Bistrița”, a mai afirmat Alexandru Rafila.
Context. Comisia Europeană a cerut României să reducă cu 2,1 miliarde de euro componenta de granturi nerambursabile de 14,24 miliarde euro din PNRR pentru că România a avut rezultate macroeconomice mai bune în 2020 și 2021 decât cele preliminare, așa că – potrivit regulamentului PNRR – trebuie să înapoieze o parte din alocarea inițială. Comisia Europeană nu a impus însă la ce proiecte să se renunțe, ci a cerut României să decidă de unde face această diminuare.
Șase spitale sau secții noi ale unor unități medicale pierd finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza „riscului ridicat” de nerealizare, potrivit cererii de modificare a PNRR pe care Guvernul a trimis-o vineri la Bruxelles. Documentul a fost obținut de Economedia și G4Media. Citește integral aici.
Ministrul Alexandru Rafila a declarat, sâmbătă, la Poiana Brașov, că „această reducere cu 700 de milioane de euro nu este de la Ministerul Sănătăţii, ci de la Comisia Europeană care a scăzut suma nerambursabilă alocată României, iar Ministerul Sănătăţii a găsit soluţia, soluţia este de a finanţa exact aceleaşi proiecte în continuare alături de multe alte proiecte, din împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii”.
Guvernul a trimis, vineri, la Bruxelles, o cerere de modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la care a adăugat și un nou capitol pentru energie, RePowerEU. Economedia a obținut documentul integral. Executivul taie granturi totale de 740 de milioane de euro pentru sănătate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.