G4Media.ro

Rafila, despre disputa cu deputatul Achimaș-Cadariu privind planul pentru pacienţii cu cancer:…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Rafila, despre disputa cu deputatul Achimaș-Cadariu privind planul pentru pacienţii cu cancer: Eu nu m-am certat cu domnul profesor Achimaș. Cred că orgoliile sunt în altă parte

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, răspunde acuzaţiilor deputatului PSD Patriciu Achimaş Cadariu, medic şi fost ministru al Sănătăţii, care a anunţat că nu susţine un guvern cu un ministru care îşi bate joc de pacienţii de cancer. Rafila explică faptul că l-a invitat pe Caradiu în repetate rânduri, în ultimele şapte luni, la discuţii cu specialiştii din minister despre planul pentru bolnavii oncologici, fără ca acesta să fi răspuns invitaţiei, relatează news.ro

„Eu nu m-am certat niciodată cu domnul Achimaş. Am avut totdeauna cuvinte de apreciere la adresa lui. Singurul lucru pe care l-am făcut şi la care nu am obţinut însă răspuns, a fost să-l invit în ultimele şapte luni, în repetate rânduri, să discutăm la sediul Ministerului Sănătăţii, sau în alt loc, nu contează, mai puţin cu mine, ci cu colegii lui din domeniul oncologiei şi cred că acolo argumentele de natură profesională şi ştiinţifică ar trebui să primeze. Deci eu nu m-am certat şi nu l-am jignit cu nimic pe domnul profesor Achimaş. Nu ştiu dacă reciproca este valabilă”, a afirmat Alexandru Rafila sâmbătă, la Prima TV, citat de news.ro

Ministrul a catalogat drept „corectă” atitudinea lui Marcel Ciolacu în disputa dintre cei doi membri ai PSD.

Alexandru Rafila a precizat că nu are „orgolii” când discută despre legi care afectează sănătatea pacienţilor.

„Cu siguranţă nu îmi doresc ca pe monumentul funerar să apară o listă de realizări în slujba poporului român. Eu sunt un om normal. Cred că orgoliile sunt în altă parte şi, dacă o să vă uitaţi, aşa, cu neutralitate, la declaraţiile mele şi la declaraţiile altora care au avut diverse opinii în ceea ce mă priveşte o să vedeţi că eu nu am jignit pe nimeni, m-am plasat într-o zonă în care doresc să venim cu argumente, nu cu injurii, este total neadevărat şi eu nu-mi doresc să-mi asum şi chiar o variantă de plan la care au lucrat specialiştii în oncologie, o să vedeţi că numele meu nu apare acolo şi nici nu-mi doresc lucrul ăsta pentru că nu am lucrat-o eu efectiv, eu sunt ministrul Sănătăţii şi munca şi paternitatea acestor documente de natură tehnică, profesională, aparţine specialiştilor în oncologie”, a mai spus ministrul.

Medicul Patriciu Achimaş Cadariu, fost deţinător al portofoliului Sănătăţii, a criticat planul anti-cancer promovat de minister.

”În momentul în care inventezi o gogoriţă, un aşa zis nou plan care ar trebui din nou să stea în transparenţă câteva luni sau să fie votat, ca ordonanţă sau în Parlament, mi se pare ceva de domeniul…îmi e greu să comentez”, a spus Cadariu.

Patriciu Achimaş Cadariu a subliniat că ”nu este o problemă politică”.

”Nu am fost urecheat de nimeni, nu am nimic de reproşat politic, nu ăsta este subiectul şi aş vrea să subliniez că este o problemă a pacienţilor de cancer pentru care am lucrat un grup larg, am produs o lege compatibilă cu legile europene, pentru a da aceeaşi şansă pacienţilor români ca şi celor din Vest şi dintr-o dată toate aceste lucruri se văd, ca să nu spun năruite, amânate”, a precizat deputatul PSD.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Maimuțoiule normele pentru planul anticancer unde sunt de luni de zile ?
    Oamenii mor.