
Rafila, despre ridicarea obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli: Atâta timp cât avem transmitere comunitară, cred că este o măsură grăbită
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, despre ridicarea obigativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli, că „putem să facem lucrul acesta, nu numai cu elevii, ci şi cu alte categorii de persoane, în momentul în care transmiterea comunitară dispare”, el atrăgând atenţia că încă există circa 10.000 de cazuri noi care se înregistrează zilnic şi asta înseamnă că există circulaţie şi e bine să avem o conduită responsabilă, relatează News.ro.
Despre eliminarea obligaţiei purtării măştii de protecţie în şcoli, de către elevi şi profesori, Alexandru Rafila a afirmat că, ”atâta timp cât avem transmitere comunitară, crede că este o măsură grăbită”.
”Putem să facem lucrul acesta, nu numai cu elevii, ci şi cu alte categorii de persoane, în momentul în care transmiterea comunitară dispare. Discutăm încă de circa 10.000 de cazuri noi care se înregistrează zilnic şi asta înseamnă că există circulaţie şi e bine să avem o conduită responsabilă”, a spus Rafila.
El a precizat că, datorită acestei conduite responsabile şi a faptului că au decis, la nivelul Guvernului, să menţină şcolile deschise, s-a ajuns să se treacă cu bine de acest val al pademiei.
”Numărul de copii care au ajuns să fie internaţi în spital este redus, de asemenea numărul de copii internaţi la secţiile de terapie intensivă. Asta demonstrează că menţinerea şcolilor deschise a fost o măsură corectă şi ultilizarea măştii în interior a fost de asemenea o măsură corectă şi o vom menţine în mod evident până în momentul în care transmiterea aceasta comunitară se reduce foarte mult”, a mai spus el.
Foto: Inquam Photos / Casian Mitu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii