G4Media.ro

Rafila, despre testarea pentru droguri în şcoli: Nu vom facem absolut nimic…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Rafila, despre testarea pentru droguri în şcoli: Nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce educaţia pentru sănătate în şcoli, încă din ciclul primar

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, despre testarea pentru droguri în şcoli, că nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce educaţia pentru sănătate în şcoli, încă din ciclul primar şi că, în opinia sa, pentru combaterea consumului de droguri, să introduci această materie doar la liceu este foarte târziu. Avem o responsabilitate pentru copiii noştri, sunt convins că şi ministrul Deca o să marşeze la acest demers al Ministerului Sănătăţii şi din anul şcolar viitor să avem educaţia pentru sănătate, a mai spus ministrul. Rafila a precizat că îşi doresc să aibă centre care să poată face testarea, consilierea elevilor, transmite News.ro.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat la Digi24 cum se va face testarea elevilor pentru droguri în şcoli, Rafila afirmând că sunt câteva lucruri faţă de care au fost de la început tranşanţi.

”În primul rând screening-ul copiilor, adică testarea în masă, am respins-o din primele momente, nu există nicăieri aşa ceva şi nu are niciun fel de utilitate în ceea ce priveşte combaterea”, a spus ministrul, afirmând că ”nu fac altceva decât să genereze tensiuni şi stigmatizare”.

”Nu cred că ăsta este scopul, un copil care consumă droguri este un copil bolnav, el are nevoie de asistenţă medicală”, a afirmat ministrul.

”Nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce educaţia pentru sănătate în şcoli, încă din ciclul primar, această problematică a respingerii drogurilor nu este prezentată şi nu este educat copilul încă din primele clase, în ceea ce priveşte consumul de substanţe psihoactive şi alcool. Este opinia mea foarte tranşantă”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Ministrul a menţionat că există module de pregătire pentru cadrele didactice, adaptate vârstei copilului. ”Au fost discuţii foarte multe în spaţiul public despre educaţia sexuală, sigur, anumite noţiuni trebuie predate copiilor, corespunzător vârstei, dar de aici la a respinge educaţia pentru sănătate mi se pare foarte mult. Avem o responsabilitate pentru copiii noştri, sunt convins că şi ministrul Deca o să marşeze la acest demers al Ministerului Sănătăţii şi din anul şcolar viitor să avem educaţia pentru sănătate”, a arătat ministrul, adăugând că se pot face module pentru ciclul primar, pentru ciclul gimnazial şi pentru liceu.

”Pentru combaterea consumului de droguri, să introduci doar la liceu este foarte târziu, pentru că scopul este ca încă din primii ani de educaţie, copilul să deprindă comportamente sănătoase şi să respingă aceste produse care le ruinează viaţa când ajung adolescenţi şi adulţi. Este clar că educaţia pentru sănătate, care să ducă la aceste rezultate favorabile, trebuie făcută anterior acestei vârste de 12 sau 13 ani, când se semnalează deja consumul de droguri la unii copii”, a subliniat ministrul Rafila.

Despre testarea în şcoli, ministrul a afirmat că este o propunere ebaborată de un grup tehnic care a fost adresată Ministerului Sănătăţii. ”Noi ne dorim să avem centre care să poată face testarea, consilierea pretestare şi posttestare pentru că e foarte important să poţi să vorbeşti cu familia, cu copilul, înainte de testare dar şi ulterior dacă rezultatul este pozitiv şi binenţeles trebuie să beneficieze de două tipuri de asistenţă medicală, dacă e vorba de o intoxicaţie acută şi una pentru partea cronică, unde uneori este nevoie şi de tratament medicamentos, pentru ca adicţia să înceteze”, a explicat ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Rafila: Nu vom face absolut nimic”

    Am reparat declarația securiciului Rafila