G4Media.ro

Rafila, despre vaccinurile anti-Covid: Obligaţiile contractuale asumate de România decurg în continuare…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Rafila, despre vaccinurile anti-Covid: Obligaţiile contractuale asumate de România decurg în continuare / Sper să ajungem la o soluţie negociată cu producătorii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri, în legătură cu vaccinurile anti-Covid, că obligaţiile contractuale asumate de România în prima jumătate anului 2021 produc în continuare efecte şi speră că se va ajunge la o soluţie negociată cu producătorii acestora, anunță News.ro. El a adăugat că nu are rost să comandăm vaccinuri care nu vor fi folosite.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţp de presă, despre o nouă tranşă de vaccinuri anti-Covid de la Moderna care a fost plătită din 2021, dacă este ultima şi dacă se ştie când va sosi.

“Urmează în perioada imediat următoare să ajungă aceste doze, dar sigur că obligaţiile contractuale pe care şi le-a asumat România în prima jumătate anului 2021, ele decurg în continuare. Sper să ajungem la o soluţie negociată cu producătorii care revendică, până la urmă, îndeplinirea acelor contracte, dar lucrurile astea o să le vedem în timp. Noi facem tot ceea ce este posibil, nu are rost să comandăm, chiar dacă a existat angajamentul acela guvernamental din anul 2021, să comandăm vaccinuri care nu vor fi folosite”, a declarat Alexandru Rafila.

El a fost întrebat dacă se poate modifica acest contract.

“Nu se poate modifica decât cu acordul ambelor părţi. Noi nu mai vrem să luăm vaccinuri,  dar după cum ştiţi există două părţi semnatare a unui contract şi până acum nu avem acordul decât în cazul unuia dintre cei patru producători”, a mai explicat ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă au fost solicitate de către procurorii DNA documente de la Ministerul Sănătăţii, în dosarul în care sunt acuzaţi fostul premier Florin Cîţu şi doi foşti miniştri ai Sănătăţii, Alexandru Rafila a răspuns:

“În decursul unei anchete penale există astfel de solicitări şi noi totdeauna răspundem cu celeritatea acestor solicitări încât să putem să punem la dispoziţia organelor de anchetă documentele necesare”.

El a mai fost întrebat cât costă distrugerea vaccinurilor care au expirat.

“Nu sunt sume aşa de mari, sunt sume de ordinul sutelor de mii de euro pentru milioane de doze de vaccin, dar sigur sunt sume care grevează bugetul de stat”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. si Bechtel, si Rosia Montana si parcurile din Bucuresti, padurile mostenite de la Stefan si Iancu de Hunedoara… stim.
    Niste avioane am mai avea nevoie