Rafila, despre valul 5: Nu o să putem să oprim creșterea numărului de cazuri, importantă e viteza de creștere / Deocamdată sunt foarte multe necunoscute și e bine să fim pregătiți pentru ce e mai rău
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că nu va putea fi oprită creșterea numărului de cazuri COVID, însă importantă este viteza de creștere, pentru că aceasta va duce la un anumit impact asupra sistemului de sănătate.
„Mai avem o perioadă de timp necesară ca să avem o viziune clară asupra evoluției acestei boli. (…) Chiar dacă procentul de persoane care se internează în spital e mai mic, dacă ai un număr foarte mare de cazuri într-un interval scurt de timp, atunci există pericolul de a bloca sistemul de sănătate. Din cauza asta noi ne dorim să găsim o soluție prin care acest număr uriaș de cazuri care ar putea să apară într-un interval scurt de timp să fie spațiat. Nu o să putem să oprim creșterea. Importantă e viteza de creștere. Dacă ai 25 de mii de cazuri într-o zi și ai 10% din persoane care au nevoie de internare înseamnă totuși 2.500 de persoane internate zilnic”, a afirmat ministrul.
„Deocamdată sunt foarte multe necunoscute și e bine să fim pregătiți pentru ce e mai rău”, a subliniat Alexandru Rafila.
Acesta a precizat că „speranța e să existe o patogenitate redusă și să putem să trecem mai ușor peste acest val 5”.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii