Rafila: E posibilă asumarea răspunderii guvernului pe proiectul legii care leagă Certificatul Covid de locul de muncă
Decizia în privinţa introducerii certificatului verde COVID va fi una „politică”, după un consens în cadrul coaliţiei de guvernare, iar asumarea răspunderii guvernului pe proiect e posibilă, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă este posibilă o asumare a Guvernului pe acest proiect de lege, el a spus: „Este, din punctul meu de vedere, cred că este o manieră care duce la o adoptare rapidă şi care face posibilă aplicarea lui atunci când ne aflăm pe un trend crescător”, transmite Agerpres.
„Dacă noi adoptăm, să spunem, până la sfârşitul acestei luni sau în prima săptămână din luna ianuarie acest certificat, atunci o să putem să numărăm săptămânile de creştere corect. Dacă noi însă o să-l adoptăm, să spunem, pe data de 1 februarie, atunci o să mai trebuiască să mai aşteptăm nişte săptămâni să crească numărul de cazuri. Or, nu este în regulă”, a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, „ideea acestui certificat este de reacţie rapidă – imediat cum apare creşterea, să poţi să reacţionezi”.
„Şi am încercat să mai dau odată exemplul acesta – extrapolând ceea ce s-a întâmplat astă-vară, deci creşterea a început pe data de 5 iulie şi dacă am fi utilizat această propunere pentru certificatul verde, atunci am fi avut o introducere a certificatului verde în jurul datei de 1 august. Asta înseamnă comportament preventiv. Din păcate, forma existentă în Parlament, care a fost depusă după 14 săptămâni de creştere, nu după 3 săptămâni de creştere, a fost mult prea târziu introdusă şi a făcut referire exclusiv la personalul medical, Or, lucrul acesta, din păcate, îl vedem acum şi am trecut printr-un val pandemic care a produs foarte multe decese. (…) Trebuie văzut foarte clar care este cadrul constituţional pentru fiecare – un parlamentar nu este un angajat – şi trebuie găsită o soluţie care să nu facă discriminări pe diversele categorii”, a explicat Alexandru Rafila. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii