G4Media.ro

Rafila: Planul de Control al Cancerului nu este un document prin care…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Rafila: Planul de Control al Cancerului nu este un document prin care noi aprobăm astăzi normele şi de mâine lucrurile se schimbă spre perfecţiune / E un plan care durează 5 ani

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că Planul de Control al Cancerului este un plan, nu este un document prin care să aprobe astăzi normele şi de mâine lucrurile să se schimbe spre perfecţiune, ci este un plan care durează 5 ani, relatează News.ro.

”Adoptarea acestor norme este un proces, o parte din ele au fost adoptate la 30 iunie, cum era prevăzut în Planul Naţional, astăzi am operaţionalizat o parte din acele norme care nu puteau fi operaţionalizate datorită imposibilităţii de finanţare şi am extins serviciile de radioterapie pentru pacienţii oncologici. De asemenea, a intrat în vigoare şi a putut să fie operaţionalizat Programul Naţional de Oncologie, care introduce testarea genetică şi terapia personalizată. Săptămâna viitoare, au fost deja în primă lectură cele două hotărâri de guvern care completează întreg cadrul normelor acestui plan”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre întârzierea aprobării acestor norme.

El a precizat că este vorba de Registrul naţional de Cancer şi alte şapte măsuri.

”Vreau să înţelegeţi ceva, acest Plan de Control al Cancerului este un plan, nu este un document prin care noi aprobăm astăzi normele şi de mâine lucrurile se schimbe spre perfecţiune. E un plan care durează 5 ani, e un proces. Noi facem legislaţia care permite accesul mai bun al pacienţilor. Atunci când putem să realizăm lucrurile imediat, o facem, acces mai bun la terapie genetică, la radioterapie, la medicamente, dar constituirea unui nou sistem de tratament al pacienţilor oncologici, care integrează serviciile medicale, fie că discutăm despre copii sau adulţi, este un proces. Trebuie să pregătim resurse umane, trebuie să completăm dotarea”, a mai arătat ministrul.

Rafila a precizat că aceste norme pe care le aprobă înseamnă de fapt începutul parcursului. ”Acest Plan va fi aplicat integral când putem să facem funcţionale toate structurile care tratează ierarhizat pacienţii oncologici, e un parcurs, trebuie să pregătim medici, să dotăm spitale. M-aş fi bucurat dacă Guvernul României, ministerul Sănătăţii, aveau o baghetă magică şi dintr-o dată toate lucrurile se schimbau în România”, a completat Rafila. El a mai spus că, pentru a face îngrijiri paliative, trebuie să impulsionezi.

”Noi am impulsionat deja prin faptul că am scos paturile de paliaţie din structura numărului total de paturi, avem un proiect”, a precizat Rafila. ”Cred că scopul important este cel legat de îmbunătăţirea accesului la servicii medicale pentru pacienţii oncologici, asta trebuie să fie filosofia”, a menţionat Rafila.

Citește și Guvernul adoptă normele de aplicare a Planului pentru combaterea cancerului / Ciolacu: „Practic, toți bolnavii de cancer sunt incluși acum în noile programe de diagnostic și tratament”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. suna la fel cu formularea Tovarasei Pintea privind Spitalele Regionale. Tovarasul Rafila respecta formularea fostului ministru, e corect, civilizat, e P$Dist !

  2. Mai degraba dureaza minim 25 de ani, ca asa se procedeaza cu lucrurile care chiar conteaza la USL

  3. Și cu aprobarea celor 4000 de posturi vacante cum rămâne?! Să nu vă mai mirați că medicii specialiști pleacă din România! Până una alta, în spitalele de stat angajările se fac tot pe pile și șpagă!

  4. Văd că dacă zic ceva de s3curiști nu se aprobă comentariul