G4Media.ro

Rafila: Vaccinul anti-COVID va fi făcut o dată pe an, ca şi…

Foto: Bundesregierung Gaemania

Rafila: Vaccinul anti-COVID va fi făcut o dată pe an, ca şi la gripă/ Administrarea de doze din acelaşi vaccin la intervale scurte poate duce la „suprastimularea” sistemului imunitar

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de părere că vaccinul anti-COVID trebuie adaptat noilor tulpini, el susţinând că, pe viitor, acest vaccin va trebui făcut doar o dată pe an, asemenea vaccinului antigripal, anunță News.ro.

Rafila este şi el de părere că administrarea de doze din acelaşi vaccin la intervale scurte de timp poate duce la o „suprastimulare” a sistemului imunitar al oamenilor.

Reaminim că Ministrul Rafila a fost și el infectat cu Covid în anul 2020. Cel putin până luna trecută nu își făcuse, însă, boosterul, declarând de mai multe ori că nu ar trebui ca toată lumea să facă doza a treia, ci doar cei cu imunitate scăzută, sau care nu au dezvoltat anticorpi dupa prima schemă.

Alexandru Rafila a comentat, miercuri seară, și afirmaţiile lui Marco Cavaleri, şeful Strategiei Vaccinurilor la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care susţinea că inocularea de doze repetate de vaccin anti-COVID după cea de booster poate supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor şi duce la oboseală în rândul populaţiei.

„Probabil că se referea la suprastimulare, dacă administrăm doze din acelaşi vaccin la intervale tot mai scurte de timp şi cred că are dreptate, pentru că nu se referea la doza a treia, de booster, ci de la o potenţială doză a patra. S-a discutat în unele state referitor la această doză, unii au recomandat-o exclusiv la persoanele cu deficienţe imunologice pentru că răspund mai greu la vaccinare, dar în mod evident că un vaccin care demonstrează în momentul de faţă că nu previne decât în mică măsură transmisibilitatea – e adevărat că previne formele grave şi decesul – trebuie adaptat noilor tulpini circulante şi lucrul ăsta îl vedem şi la gripă. În fiecare an, facem o dată pe an, nu de două sau de trei ori pe an vaccin gripal şi lucrul ăsta probabil că se va întâmpla şi cu acest vaccin împotriva noului coronavirus, care de fapt e nou tot timpul, vedeţi, apar tulpini mutante care scapă răspunsului imun generat de vaccinul care a fost dezvoltat pentru varianta iniţială”, a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.

În ceea ce priveşte opiniile conform cărora se poate ieşi din pandemie prin infectarea în masă care duce la obţinerea unei imunităţi pe scară largă după infectare, Rafila este de părere că transmiterea virusului trebuie încetinită prin respectarea măsurilor sanitare de protecţie.

„Eu ceea ce cred este că trebuie să încetinim transmiterea şi pentru asta trebuie să luăm măsuri. Utilizarea măştii este una dintre ele, pentru că, până la urmă, este o barieră mecanică care previne în bună măsură transmiterea. Protecţia celor bătrâni trebuie făcută, pentru că ea este asigurată pe de o parte de vaccinare şi pe de altă parte de contactul cu ei, care trebuie să fie precaut”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a precizat că vaccinarea iniţială oferă un anumit grad de protecţie în faţa bolii în ceea ce priveşte gravitatea acesteia.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană şi-a exprimat marţi îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze de vaccin de rapel pentru Covid-19 şi a spus că în prezent nu există date care să susţină această abordare, în timp ce caută mai multe informaţii despre varianta Omicron, care se răspândeşte rapid, transmite Reuters.

”În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare poate face parte din planurile de urgenţă, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, şeful Strategiei Vaccinurilor la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), într-o conferinţă de presă

Oficialul EMA şi-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor şi de a duce la oboseală în rândul populaţiei.

Cavaleri a mai spus că sunt necesare mai multe date despre impactul noii variante asupra vaccinurilor şi o mai bună înţelegere a evoluţiei valului actual pentru a decide dacă este necesar un vaccin specific pentru Omicron.

”Este important să existe o discuţie bună în jurul alegerii compoziţiei vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă… şi să încercăm să venim cu o abordare care să fie potrivită pentru a previne o variantă viitoare”, a spus el.

EMA a arătat că discută în prezent cu dezvoltatorii de vaccinuri în cazul în care va fi nevoie de un vaccin actualizat, dar a adăugat că orice astfel de schimbare ar trebui să fie coordonată la nivel global.

Foto: Bundesregierung Germania

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. Pai si „suprastimulatii” ce fac acum? Teapa lor?

    • „SA CREDEM.IN STTINTA ”

      (Noua mantra care inlocuieste SA CREDEM IJN DUMNEZEU !’)

      Auzi la.acest „exponent” al.oamenilor de stiinta:

      „care de fapt

      e nou

      tot timpul,

      vedeţi,

      apar tulpini mutante

      care scapă răspunsului imun generat de vaccinul care a fost dezvoltat pentru varianta iniţială”.

      Individul.asta ce facultate e facut ?!

      A luat examenele.pe „bune’ sau le.a luat cu.spaga ? (exact ca aia.de la.Iasi care dadeau „tainul” la.dna.dr. DOROBAT –

      apropo.ea si cu studentii respectivi ar tb anchetati pt tentativa de omor si n-ar trebui sa fie lasati sa.mainprofeseze.

      Cati OAMENI vor avea de suferit ca urmare a faptului ca ei au fentat examenele ?

    • „SA CREDEM.IN STII.NTA ”

      (Noua mantra care inlocuieste SA CREDEM IJN DUMNEZEU !’)

      Auzi la.acest „exponent” al.oamenilor de stiinta:

      „care de fapt

      e nou

      tot timpul,

      vedeţi,

      apar tulpini mutante

      care scapă răspunsului imun generat de vaccinul care a fost dezvoltat pentru varianta iniţială”.

      Individul.asta ce facultate e facut ?!

      A luat examenele.pe „bune’ sau le.a luat cu.spaga ? (exact ca aia.de la.Iasi care dadeau „tainul” la.dna.dr. DORO.BAT –

      apropo.ea si cu studentii respectivi ar tb anchetati pt tentativa de omor si n-ar trebui sa fie lasati sa.mai profeseze.

      Cati OAMENI vor avea de suferit ca urmare a faptului ca ei au fentat examenele ?

  2. gata? s-a fasait? nu va mai vrea populatia? noi oricum nu va iertam si nu va uitam, ne vedem la vot, abia astept sa se umple parlamentul european cu suveranisti si dreapta radicala.

    • Crezi ca de vot le pasa astora? Ne vedem la proces,ei pe banca acuzatiilor! Confiscata averea si aruncati in puscarie pe viata pentru genocid si incalcarea flagranta a constitutiei!

  3. Ptiu,draceee,iar am avut dreptate. Chiar azi am zis ultima oara ca o data pe an tot nu scapam.Baieti,urmeaza certificatul la locul de munca ,inclusiv in toate mijloacele de transport in comun,ca-n Italia unde nu mai poti urca nici cu test. Credeati ca o sa scapati? „Conspiratii”,nu? Plandemia s-a fasait,dictatura medicala nu. Ps. Urmeaza copiii la intepat!

    • Si o coompletarr,au scazut timpul de administrare de la 9 luno la 6 la 5 luni,la 4 luni si la 3 luni. Tari diferite,timli de administrare diferiti,cica sa mai ai incredere in stiinta. Dupa toate astea,vin baietii astia cu stiinta in pantaloni sa ne spuna ca nu e bine sa facem boosterul des ca ne bel*im sistemul imunitar si ca e mai bine sa-l facem o data pe an. Baietii cu 3 doze(4 in unele tari si chiar 5 in Israel) ce parere aveti? Tot nu recunoasteti c-ati luat spike?

    • Faci tu cu mumă-ta, bă!

    • Smiorc, smiorc avem lestictii, nu putem melge la apalate fara vaccin.
      Pana sa zici tu gugu gaga ai fost intepat de vreo 6 ori si tot aici esti, dar acum ati descoperit voi ca gaura la macaroana si stiti mai bine ca doctorii ce efecte are „serul experimental”

      PS: centura de siguranta porti sau si aia iti ingradeaza drepturile „constitutionale”?

  4. Trebuie și în Românica certificat verde obligatoriu, amendă grea pentru cei nevaccinați și cei din PSD-AUR-PNL-UDMR arestați și neutralizați.

    • Sugi la viata.

    • vrabia malai viseaza, acum fugi repede si ia pastilele buhuhu!

  5. Mda, e cam gata si s-a schimbat si retorica, cu accent pe masti si alte prostii. Atat s-a putut si cu vaccinul-minune.

    • Nu e gata,pauza la vara iar din toamna incep iar cu discriminarile,cu bagatul in case si constrangeri pentru a ne intepa!Asta in cel mai bun caz pentru noi!

    • Da, vor abonament cu forta la Pfizer adaptat pt toti si sa mentina pașapoartele naziste evident. Nu se potolesc.

    • Nu, e retorica pt vaccinare obligatorie anuala cu Pfizer-adaptat. Si certificat nazist, evident.

  6. Mno. Iar au avut dreptate conspiraționiștii. Boring.

  7. De unde, vor vaccinare fortata obligatorie Pfizer-adaptat dar promit ca doar anual si certificat nazist verde mentinut.

  8. Buna ma numesc Mirela de la scularie si sunt noua in orasul tau. Ofer servicii deocheate domnilor care n-au bani nici sa treaca strada alaturi de colegele mele Oliveea si Florinica iar daca lucrezi la scularie sau ai sculament dau discount considerabil. Accept si scule de scularie cum ar fi ciocan din piele, surubelite si clesti de spart nuci. Te asteptam in locatiile noastre private si discrete parcuri, toalete publice si santiere in constructii.

  9. Va spunea si un copil bay, ca 4 doze pe an sunt prea multe! Nu e obosita populatzia, e vorba ca le atzi confuzat sistemul imunitar si incepe sa se vada smenul. Mai vorbim.

  10. S o creada Rafila ca ma mai intep vreodata.gata

  11. Gata, ați schimbat placa „stiințificilor” ? Ați văzut că lumea se trezește din vrajă văzându-se forțată să se inoculeze la perioade scurte și ați dat inapoi ? Jivinelor… Lumea nu ar trebui să vă lase nepedepsiți pentru ce le-ați făcut. Acum ce facem coane Rafila , nu mai scade răspunsul imunitar după câteva luni între doze și rămâne oaia „fără protecție” ? Dar certificatul de sclav ? Ăla rămâne că e bun obținut de guvern pentru controlul populației nu ? Păcat de reușită să renunțați vreodată. Va trebui să ne recâștigăm toate drepturile înapoi cu forța și criza care bate la ușă și va fi una sălbatică ne va ajuta în sensul ăsta. Să vă ascundeți pe unde puteți atunci de furia oamenilor !

  12. alt codoi dambovitean 🙂 traiasca stiinta damboviteana 🙂