Raluca Turcan: Aproximativ 5.000 de clădiri şcolare nu aveau conexiune la internet. Operatorii îşi vor lua un număr de şcoli pentru care vor asigura fibră optică
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că în cadrul grupului comun cu operatorii de telefonie, cu ANCOM şi cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, aproximativ 2.800 de clădiri şcolare vor fi conectate la internet.
„În urma analizei realizată de către Ministerul Educaţiei, aproximativ 5.000 de clădiri şcolare nu aveau conexiune la internet. Ca atare, în urma grupului comun pe care l-am constituit împreună cu operatorii de telefonie, cu ANCOM, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, am ajuns la un progres important, şi anume operatorii îşi vor lua un număr de şcoli pentru care vor asigura fibră optică şi vom ajunge, cel mai probabil, la 2.800 de clădiri şcolare conectate la internet, în plus faţă de cele pe care le avem. În sensul acesta va fi creat un contract-cadru, serviciile din partea operatorilor vor fi furnizate gratuit şi, în urma contractului-cadru, vom adopta şi un memorandum în şedinţa de Guvern, astfel încât să poată să fie finalizat şi juridic acest demers”, a spus Turcan, în şedinţa de Guvern de joi.
Sursa foto: Deutsche Welle
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii