Raluca Turcan: Cine a profitat financiar în perioadă de criză, furând şi făcând lucruri ilegale, merită să zacă în puşcărie
Viceprim-ministrul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că DNA trebuie să intervină în cazul în care sunt suspiciuni de ilegalitate la achiziţia de materiale sanitare în perioada crizei, iar cine a profitat furând „merită să zacă în puşcărie”.
„Dacă sunt lucruri ilegale, atunci trebuie să intervină DNA, aşa cum am văzut că s-a sesizat şi în cazul Unifarm, dacă există suspiciuni de ilegalitate, cine a profitat financiar în perioadă de criză, furând şi făcând lucruri ilegale, merită să zacă în puşcărie. Asta este opinia mea extrem de fermă. La mine nu va exista toleranţă pentru aşa ceva. Dacă există ‘tunuri’, atunci Parchetul să-şi facă datoria, să intervină şi să verifice dacă există aspecte de ilegalitate”, a declarat Turcan, la TVR 1.
Totodată, vicepremierul a explicat că a fost o competiţie pentru achiziţia de materiale la nivel internaţional chiar şi între state care aveau relaţii bilaterale vechi.
„Pot să vă spun în acelaşi timp foarte sincer că procedura prin care am trecut pentru a pune la dispoziţia oamenilor şi profesioniştilor medicamente şi echipamente necesare în perioadă de criză a fost una extrem de dificilă, pentru că noi am preluat ţara fără niciun fel de stoc asigurat şi la momentul apariţiei crizei s-a derulat, a apărut o competiţie atât de acerbă internaţională, încât ţări cu relaţii bilaterale extrem de vechi au ajuns să-şi fure furnizorii una alteia. Am făcut eforturi uriaşe şi diplomatice pentru a asigura materialul necesar şi, evident, pentru a asigura materialul necesar am apelat la toate formele de achiziţie legale cu putinţă, tocmai pentru a răspunde de urgenţă unei situaţii de criză”, a mai spus Turcan.
sursa foto: gov.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii