G4Media.ro

Raluca Turcan: Până acum Simion şi Şoşoacă au fost priviţi ca un…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Raluca Turcan: Până acum Simion şi Şoşoacă au fost priviţi ca un fapt divers, ca o glumă proastă a scenei politice din România / De la o vreme această glumă a început să se îngroaşe

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat vineri că „România are în acest moment cea mai nocivă Opoziţie din istoria sa democratică”, transmite Agerpres.

„Pe de o parte, avem un ‘cocteil Molotov’, format din AUR şi SOS, al cărui efect este să arunce în aer ţara şi să provoace haos în societate. Dacă până acum Simion şi Şoşoacă au fost priviţi ca un fapt divers, ca o glumă proastă a scenei politice din România, de la o vreme această glumă a început să se îngroaşe. Forţele extremiste s-au transformat într-un real pericol pentru că, dincolo de scandal, ele încearcă, mai nou, să ne slăbească şi să ne decupleze de Uniunea Europeană şi NATO. 

Este o agendă îndreptată împotriva României şi a unui viitor mai bun pentru familiile şi comunităţile locale din ţara noastră. Aderarea la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană a însemnat, pentru noi toţi, garanţia securităţii şi fonduri europene pentru dezvoltare. Fără aceste două elemente – siguranţa şi fonduri de dezvoltare – România ar fi fost o potenţială victimă a Rusiei, în braţele căreia ne împing Simion şi Şoşoacă”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Lider al Organizaţiei Judeţene PNL Sibiu, Raluca Turcan a mai spus: „În Sibiu poate vedea oricine ce au însemnat fondurile europene pentru municipiu şi judeţ. De la reabilitări de clădiri, creşe, şcoli mai bune, până la drumuri cu mai puţine accidente şi mai puţin timp în trafic. Românii şi sibienii trebuie să fie, aşadar, conştienţi de pericolul pe care îl reprezintă extremismul, care vine deghizat în haine naţionale şi în fals patriotism”.

Raluca Turcan a criticat şi Alianţa Dreapta Unită.

„Pe de altă parte, Opoziţia politică este reprezentată de Alianţa Neputinţei, formată din USR, PMP şi FD. Spun a Neputinţei, pentru că această Alianţă a fost gândită să salveze cariera politică a politicienilor celor trei partide, nu pentru a veni cu o ofertă serioasă în faţa românilor. Dar mai este o Alianţă a Neputinţei şi pentru că partidele care o compun, inclusiv USR, au arătat nepricepere, atunci când s-au aflat la guvernare, în gestionarea proiectelor mari pentru ţară. Iar acum aceste partide vin şi dau lecţii. 

Dublele standarde pe care le practică liderii acestor partide, inclusiv în materie de corupţie, lipsa de experienţă administrativă, fundamentele ideologice contradictorii, care deja creează tensiuni la nivelul activelor celor trei formaţiuni, sunt argumente care arată că şi această parte a Opoziţiei este inadecvată pentru România. Dacă extremismul este periculos pentru agenda sa, Alianţa Neputinţei este periculoasă pentru lipsa ei. Şi unii, şi ceilalţi ar face rău României. De aceea, şi aici, la Sibiu, şi în România, această opoziţie trebuie ţinută cât mai mult în opoziţie”, a arătat Raluca Turcan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. asa e cand PNL si TRADATORUL s-au k…t pe 6.5 MILIOANE VOTURI anti-PSD, si acum va mirati? meritati soarta PNTCD !!!

  2. Ce să mai vorbim! După ce au fost susținuți de SRI in înscrierea de cetățeni in AUR, după ce ministrul de interne le-a permis să facă circ, acum doamna fesenista aripa Roman, cu facultatea făcută la Moscova, este îngrijorată de AUR!

  3. Cea mai infecta declaratie politica, dupa ea numai coalita de guvernare psdpnl este cea mai buna pentru tara, restul partidelor sunt toxice.

  4. Nu că se îngroașă, îți spun eu, ați belit-o!

  5. Și tu esti o glumă, Țurcano.

  6. Si acum esti brusc in campanie electorala si ti-ai amintit de ei, nu?

  7. Au fost priviți ca un fapt divers pentru că celor de la PNLPSD le-a convenit să aibă un partid anti-sistem fake, cu răgete și amenințări, ducând în derizoriu tot ce ar trebui să facă un partid de opoziție adevărat.
    AUR e partidul de opoziție ideal pentru sistem, pentru că are atâtea vulnerabilități încât la momentul potrivit poate fi scos din cursă la fel de simplu cum ai apăsa un buton.

  8. Ca să nu fiu greșit înțeles : și AUR și iresponsabili PNLPSD care s-au făcut că nu-i văd atâta timp merită să stea pe margine, așa vreo câteva mandate, până le mai vine mintea la cap.

  9. Toată scena politică e o glumă în RO, dar tu, madam, ești cel mai prost banc pe care l-am auzit vreodată. Apropo, ți-ai amintit câți ani? Sau e prea greu de ținut minte?

  10. Si ce, crezi ca o sa votam cu gluma si mai proasta, pnl, doar pentru ca spui tu ca aur e o gluma proasta? Nu, votam udmr macar astia suna mai bine, sunt udemereu :)))))

  11. Șoșoacă e senatoare. Ședintele Senatului sunt conduse de peneliști în proporție de 90%. Dacă luați la întâmplare 3-4 ședințe de plen, veți vedea complicitatea și glumițele dintre președinții de ședință și Șoșoacă. Ei au crescut-o și au umflat-o prin felul cum i-au tolerat toate grobianismele. Așa că nu s-a îngroșat gluma, ci ați îngroșat-o chiar voi, useliștii.

  12. si eu care traiam cu impresia ca „duamna” este o gluma 🙂

  13. Doamna, ca să fiu politicos, afirma în urmă cu doar patru ani, alături de toți colegii ei: „Votați-ne ca să izolăm PSD-ul în opoziție”. În 2024, își schimbă radical discursul: „Votați-ne ca să ținem PSD-ul departe de opoziție”. Restul sunt detalii insignifiante. Dacă românii care au votat PNL-ul pentru a fi scăpați de PSD vor alege să le acorde din nou votul de această dată pentru a fi dependenți de PSD, atunci își merită tot răul de care au și vor avea parte.