G4Media.ro

Raluca Turcan: Referendumul, lecţie pentru cei care cred că, ajunşi la putere,…

Facebook

Raluca Turcan: Referendumul, lecţie pentru cei care cred că, ajunşi la putere, pot confisca instituţiile statului

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că referendumul naţional din 26 mai va fi „o lecţie” pentru cei care cred că ajunşi la putere „pot confisca” instituţiile statului şi să se ocupe de „interesul personal, în detrimentul celor mulţi”.

„Referendumul propus de preşedinte este important pentru România şi pentru oamenii ei cinstiţi. De peste doi ani, suntem sub asediul unui grup care favorizează infractorii prin instituţiile statului. Un grup care a confiscat agenda guvernamentală, agenda Parlamentului, agenda publică prin teme ce ţin exclusiv de interesul direct şi personal al unor politicieni de rang înalt care au încălcat legea. Şi, pentru a opri această obsesie de control, putere, bani în interes personal, da, referendumul trebuie organizat şi votul trebuie să fie majoritar ‘Da’! Trebuie să oprim aceste fărădelegi!”, a afirmat Turcan, în plenul Parlamentului.

Ea a adăugat că PNL „susţine întru totul demersul preşedintelui de a organiza un referendum naţional în data de 26 mai”.

„Referendumul din 26 va fi o lecţie pentru toţi aceia care cred că, odată ajunşi la putere, pot confisca instituţiile statului. Va fi o lecţie pentru toţi aceia care, a doua zi după alegeri, se ocupă cu prioritate de interesul personal, în detrimentul celor mulţi. PNL susţine întru totul demersul preşedintelui de a organiza un referendum naţional în data de 26 mai. Este cel mai bun moment pentru ca pe agenda publică şi a instituţiilor să ajungă adevăratele priorităţi ale societăţii noastre: lipsa autostrăzilor, spitalele cu grave probleme, şcolile învechite, copiii care mor cu zile, chiar înainte de a se naşte. Despre asta este şi referendumul şi votul de azi. Da, noi, toţi românii, chiar vrem să punem punct obsesiilor pe care le aveţi de control absolut şi personal, să aducem decizia politică la problemele pe care România le are cu adevărat”, a susţinut Raluca Turcan.

În opinia sa, referendumul „va pune capăt favorizării infractorilor prin instituţiile statului”.

Infractorii nu fac legea în nicio ţară din Europa! De aceea, şi la acest vot şi la viitoarele voturi pe legislaţia din Justiţie ar trebui să părăsească sala Liviu Nicolae Dragnea – condamnat, Cătălin Rădulescu – condamnat, Steluţa Cătăniciu – condamnată, Goga Octavian – condamnat, Resmeriţă Cornel Cristian – condamnat. Fiecare dintre persoanele menţionate, plus altele care se află în faza de urmărire penală, beneficiază direct de modificările la legislaţia pe Justiţie. Solicit, fără resentiment politic, să recunoaşteţi că orice român din ţara asta, dacă greşeşte, plăteşte. Dumneavoastră însă, cei menţionaţi, dacă greşiţi, schimbaţi legea”, a transmis liderul deputaţilor PNL.

Parlamentul a adoptat miercuri proiectul de hotărâre privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la organizarea unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional. S-au înregistrat 218 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi trei abţineri.

Iniţial, tot miercuri, Parlamentul adoptase, cu 263 de voturi „pentru”, nouă „împotrivă” şi o abţinere, un alt proiect de hotărâre care conţinea mai multe recomandări pentru şeful statului, printre care să respecte Constituţia României, Legea 3/2000 privind exercitarea şi desfăşurarea referendumului, deciziile CCR în materie şi recomandările codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia.

Reprezentanţii PNL şi USR au protestat faţă de proiectul de hotărâre propus. Ei au solicitat refacerea raportului comisiilor juridice şi a proiectului de hotărâre considerând că reprezintă „un fals”. La solicitarea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Iordache votul a fost reluat şi recomandările pentru preşedinte eliminate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Păcat, m-aș fi dus la referendum, dar când o vâd pe politruca Tircan, recunoscuta iportoare din Mafia Porotcalie, imi piere tot cheful. Oare când o sa isi vadă gaitza asta de ale ei si o sa ne scuteasca cu discursul ei de propagnadista de doi lei?

    • @Alex : oameni buni, terminati cu atitudinile astea puritane !
      1 – la referendum „nu te duci pentru Turcan” sau altcineva, te duci pentru ca vrei sa iti exprimi acordul sau dezacordul fata de o tema importanta adresata tarii / cetatenilor
      2 – cred ca totusi fata de PSD si ai lor, partidele de opozitie sunt clar mult mai frecventabile