Raluca Turcan, precizări suplimentare despre vârsta de pensionare: ”Nu se pune problema creșterii obligatorii a vârstei de pensionare. Este la latitudinea celor aflați în pragul pensionării dacă vor sau nu să își continue activitatea”
Vicepremierul Raluca Turcan a făcut joi precizări suplimentare asupra declarațiilor din ziua precedentă referitoare la vârsta de pensionare, subliniind că guvernul nu intenționează majorarea obligatorie a vârstei de pensionare, ci doar introducerea în lege a posibilității ca angajații din sectorul public să poată opta să își continue activitatea.
”Sunt persoane care vor să-și continue activitatea și care ne-au spus că există foarte multe aspecte de natură birocratică. De exemplu, prelungirea poate fi făcută doar pentru 3 ani și cu acordul instituției. Dacă există oameni care vor să-și continue activitatea și după vârsta legală de pensionare, de ce să nu o poată face?”, a declarat Raluca Turcan.
Ea a dat exemplul sectorului privat, unde lucrul acesta se întâmplă, spre deosebire de sectorul public unde, chiar în domenii în care există deficit de forță de muncă, prelungirea activității se poate face doar cu foarte multă birocrație și criterii neclare – unii, da, alții nu.
”Repet, ca lucrurile sa fie foarte clare: Nu se pune problema creșterii obligatorii a vârstei de pensionare. O asemenea prevedere, de a ieși mai târziu la pensie în mod opțional, dacă ar deveni realitate, s-ar face doar după ce anulăm pensiile speciale și instituim principiul contributivității în sistemul de pensii și ea vizează exclusiv sectorul public, unde este un deficit de forța de muncă și sunt oameni care vor să muncească. Atat și nimic mai mult. Nu ar fi nimic obligatoriu. Este la latitudinea celor aflați în pragul pensionării dacă vor sau nu să își continue activitatea”, a mai subliniat Turcan.
Precizările sale vin după ce, miercuri, a declara că se impune o discuție în România despre creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani, menționând că este posibil ca guvernul să ia această măsură, dar ea să se aplice deocamdată doar celor care optează pentru a munci mai mult.
”În momentul de faţă nu cred că România este pregătită pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, însă cred că se impune o discuţie în spaţiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei de pensionare, atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creştere obligatorie a vârstei de pensionare”, a spus Turcan într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Ea a arătat că acest subiect privind posibilitatea optării pentru creşterea vârstei de pensionare a fost lansat în dezbatere publică.
„Se lucrează la un proiect. Dacă vă aduceţi aminte, există şi în Camera Deputaţilor un astfel de proiect prin care să poţi să optezi pentru a putea lucra până la 70 de ani. Dacă se va ajunge la concluzia că există o susţinere pentru această idee, este posibil să luăm această măsură. În momentul de faţă, nu cred că poate fi pusă problema pensionării obligatorii la 70 de ani”, a spus vicepremierul Turcan.
Vicepremierul a mai afirmat că Pilonul II trebuie să fie întărit, astfel încât un număr cât mai mare de beneficiari să poată să aibă asigurată o pensie dintr-o sursă de finanţare alternativă.
„Procentele exacte, termenele nu cred că trebuie discutate fără simulări exacte şi în momentul în care vor exista toate aceste simulări le vom prezenta public”, a mai spus Turcan.
Potrivit ultimei raportări făcute de Institutul Național de Statistică, în martie anul trecut, speranța de viață în România este de 75,3 ani, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii