G4Media.ro

Rămășițele unui templu antic din Egipt au fost descoperite în orașul scufundat…

Rămășițele unui templu antic din Egipt au fost descoperite în orașul scufundat Heracleion, unde a fost încoronată Cleopatra

Rămăşiţele unui templu şi numeroase artefacte, printre care bijuterii de aur, monede şi piesa lipsă dintr-o ambarcaţiune ceremonială, au fost descoperite de scafandrii în Heracleion, un oraş scufundat din Egiptul Antic, și ”botezat” astfel după numele legendarului Hercule, a anunţat Ministerul Antichităţilor din Egipt, citat de Live Science și preluat de Agerpres.ro.

Oraşul a fost clădit în preajma secolului al VIII-lea î.Hr. pe marginea Nilului, în apropiere de Marea Mediterană, iar în unul dintre templele sale a fost încoronată Cleopatra. Însă, în urmă cu aproximativ 1.500 de ani, oraşul a fost acoperit de ape. Ruinele sale se află în prezent la o adâncime de 45 de metri.

În ultimele două luni, în urma excavaţiilor, arheologii au descoperit rămăşiţele unui templu de mari dimensiuni, inclusiv coloanele sale de piatră, şi urmele unui templu grecesc, mai mic, îngropat sub un strat de un metru de sedimente, a anunţat Ministerul.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Chiar au descoperit piesa lipsa de la o ambarcatiune ceremoniala? De unde lipsea si cum v-ati dat seama ca este chiar piesa lipsa si nu alta?:))))))

    Vai de capul tau….google translate fara pic de QC