
Rangers, victorie spectaculoasă în derby-ul cu Celtic, scor 3-2 / Ianis Hagi a intrat în minutul 66, dar fără realizări prea mari
Grație unui gol marcat în ultimele minute ale timpului regulamentar, Glasgow Rangers s-au impus în fața lui Celtic în derby-ul Old Firm (3-2), duminică, cu ocazia etapei a 30-a din campionatul Scoției.
Suporterii lui Rangers se pot plimba acum cu mândrie pe străzile din Glasgow în fața rivalilor de la Celtic, după acest al 445-lea „Old Firm”. Duminică, în etapa a 30-a a Scottish Premiership, Gers s-au impus chiar pe terenul adversarilor, Celtic Park (3-2). Pentru Barry Ferguson, aflat la primul său derby pe banca lui Rangers – numit antrenor interimar după demiterea lui Philippe Clement – a fost un meci cu un scenariu spectaculos, relatează L’Equipe.
Nicolas Raskin a deschis rapid scorul pentru echipa sa, reluând cu capul un corner executat de James Tavernier (minutul 4). Eroul primei reprize, belgianul a deviat apoi o centrare a aceluiași Tavernier, iar Mohammed Diomandé a finalizat faza pentru 2-0 (minutul 37).
Niciunul dintre cei opt antrenori anteriori ai lui Rangers nu reușise să câștige primul său „Old Firm” în toate competițiile. Barry Ferguson devine astfel primul care reușește această performanță de la Ally McCoist, în septembrie 2011.
Mai puțin periculoși după pauză, Light Blues au văzut cum Celtic revine pe tabelă. Daizen Maeda a redus din diferență după o frumoasă fază colectivă (minutul 49), iar compatrioatul său Reo Hatate a egalat în minutul 74. Însă revenirea nu a fost suficientă pentru elevii lui Brendan Rodgers. Proaspăt intrat pe teren, Hamza Igamane a urmărit bine un degajament lung al portarului Jack Butland și a adus victoria lui Rangers cu un șut puternic (minutul 88).
Ianis Hagi a intrat pe teren în minutul 66, în locul lui Diomande, și a primit un galben în minutul 77 pentru comportament nesportiv.
În ciuda acestei înfrângeri, a doua consecutivă în fața lui Rangers, Celtic păstrează un avans de 13 puncte față de ocupanta locului secund și adversara din acest meci, cu opt etape rămase până la finalul campionatului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.