G4Media.ro

Franţa şi Germania au semnat un contract în valoare de 150 de…

Sursa Foto: Facebook / Annegret Kramp-Karrenbauer

Franţa şi Germania au semnat un contract în valoare de 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea primului prototip al viitorului avion de luptă european

Franţa şi Germania au semnat joi un contract în valoare de 150 milioane de euro, o nouă etapă în proiectul de dezvoltare a sistemului de luptă aeriană care urmează să înlocuiască Rafale şi Eurofighter la orizontul anului 2040 şi să permită Europei să se apere într-o lume din ce în ce mai nesigură, potrivit Reuters.

Acest proiect ‘de sistem de luptă aeriană a viitorului’ (SCAF), care include un avion de vânătoare, drone şi un „Air Combat Cloud”, a fost încredinţat în special Airbus şi Dassault Aviation, preconizându-se ca primul zbor real al acestuia să aibă loc în 2026.

‘Este un proiect foarte ambiţios între Franţa şi Germania, cărora li se va alătura şi Spania, ceea ce va permite naţiunilor noastre să facă faţă ameninţărilor şi provocărilor din a doua jumătate a secolului XXI’, a declarat presei ministrul francez al armatelor, Florence Parly, după ce a semnat acordul guvernamental care lansează prima fază a proiectului.

‘Aceasta ilustrează voinţa şi ambiţia noastră pentru o Europă a apărării’, a adăugat la rândul său titulara Ministerului Apărării din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer.

Deputaţii germani au dat undă verde proiectului prin aprobarea săptămâna trecută a deblocării unor credite de 77 milioane de dolari, deschizând astfel calea semnării acestui proiect, la care Spania ar trebui să se alăture oficial în 2020, investind 45 de milioane de euro.

În total, patru miliarde de euro se vor investi până în 2026 în acest proiect la care vor participa de asemenea Safran, MTU Aeor Engines, MBDA şi Thales SA.

Viitorul avion de vânătoare urmează să aibă cel puţin un concurent european, Tempest, a cărui dezvoltare a fost anunţată de Marea Britanie împreună cu BAE Systems şi grupul italian Leonardo.

Sursa Foto: Facebook / Annegret Kramp-Karrenbauer

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Pff! O alta teapa de tip eurofighter:) oricum nu o sa iasă nimic, francezii vor sa fie dotat cu marșarier și steaguri albe, nemții nu vor accepta niciun compromis in privința comenzilor și Instrucțiunile de utilizare in araba. Întrebarea cea mai arzătoare e dacă va fi neutru dpdv al emisiilor sau va folosi tot blamatul kerosen? Ca alfel e ipocrizie maxima 🙂

  2. O sa se inspire de la Lockheed, cum s-a inspirat Airbus de la Boeing cand au facut A300.
    Probabil au in plan iesirea din NATO sau chiar razboi cu SUA, altfel ar fi mai ieftin si mai sigur sa cumpere avioane direct de la ei.

  3. O Europa fara aportul UK,va fi o Europa mai de kko in toate domeniile. Sa vedem ce vor intelege politrucii si birocratii UE din aceasta MEGA PALMA DATA DE BREXIT.