Rapid Bucureşti, învinsă de Odense în Liga Campionilor la handbal feminin
Vicecampioana Rapid Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia Odense, scor 32-24, în al cincilea meci din grupa B a Ligii Campionilor, transmite News.ro.
Principalele marcatoare ale Rapidului au fost Janjusevic – 7 goluri şi Kassoma – 6.
În primele meciuri din grupa B, Rapid Bucureşti a obţinut rezultatele: 32-27 cu Buducnost, 30-30 cu Vipers, 29-37 cu HB Ludwigsburg şi 32-39 cu Esbjerg.
După cinci etape, vicecampioana României are 3 puncte şi este pe locul 7. Gyor este pe primul loc, cu 9 puncte.
În etapa a V-a, Rapid va juca acasă, cu Brest, în 19 octombrie.
În grupa A evoluează şi formaţiile CSM Bucureşti şi Gloria Bistriţa.
Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).
Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank