Rapid București l-a luat pe atacantul Borisav Burmaz, al doilea marcator din Superliga Serbiei
Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a perfectat transferul atacantului sârb Borisav Burmaz, de la FK Vozdovac, a anunţat clubul, duminică, pe site-ul său oficial, transmite Agerpres.ro.
După Florent Hasani, golgheterul Albaniei, cu Rapid a semnat cel de-al doilea marcator al Superligii Serbiei, cu 10 goluri marcate în 18 partide.
Crescut de Steaua Roşie, cea mai titrată echipă din Serbia, atacantul de 22 de ani, împliniţi pe 21 aprilie, a mai jucat la Graficar şi Radnicki Kragujevac 1923.
Burmaz este fost internaţional sârb de juniori, evoluând pentru naţionalele U17, U18 şi U19 ale Serbiei, iar valoarea sa de piaţă, conform transfermarkt.com, este de 1,2 milioane de euro.
Are un meci jucat la Crvena Zvezda, 18 partide şi un gol la Radnicki, 43 de partide, 20 de goluri şi 4 pase decisive la Graficar, 51 de meciuri, 16 goluri şi 3 assist-uri la FK Vozdovac.
Atacantul sârb a evoluat ultima dată pe 15 decembrie 2023, în meciul Vozdovac – Zeleznicar Pancevo (5-1), în care a înscris o „dublă”, în cele 66 de minute jucate.
Pe postul de atacant, Borisav Burmaz îi va avea concurenţi pe Albion Rrahmani, Kevin Soni sau Alexandru Stan, însă şi nou-venitul Florent Hasani poate evolua în poziţie de „vârf”.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank