G4Media.ro

Raport al Comisiei Europene despre școala românească în pandemie: bogații au devenit…

Sursa foto: World Vision Romania

Raport al Comisiei Europene despre școala românească în pandemie: bogații au devenit mai bogați, iar săracii mai săraci. Concluzii și recomandări după un an în care deciziile medicale au dictat soarta educației

Ultimul an școlar a fost marcat mai ales de decizii luate pe loc de autoritățile din domeniul medical, în mod centralizat, și în mult mai mică măsură de decizii determinate de nevoile educaționale. Aceasta este concluzia unui raport tehnic de țară publicat recent de Comisia Europeană, cu tema “Anul școlar 2020-2021 în România, în pandemie”. Raportul, bazat pe aproape 30 de interviuri cu reprezentanți ai mediului educațional, elevi, părinți și ONG-uri, arată că aceștia sunt în general de acord că au existat progrese în sensul digitalizării în sistemul școlar, dar situația e departe de a fi ideală, iar situația ar fi descrisă cel mai bine în termeni precum “bogații au devenit și mai bogați, iar săracii și mai săraci”.

  • În vederea acestui raport semnat de cercetătoarea Anca Velicu, expertă în sociologie, 29 de interviuri au fost realizate în perioada martie-aprilie a.c., iar alte studii similare au fost realizate în Danemarca, Estonia, Spania și Ungaria, în vederea unei analize internaționale ce va fi publicată ulterior.

Potrivit documentului, faptul că deciziile ce au influențat educația, în pandemie, au fost mai degrabă luate ad hoc de către autoritățile medicale decât de decidenți din domeniu înseamnă că, în acest an școlar, a dominat învățarea la distanță, însemnând o trecere a orelor tradiționale în noul mediu în care ecranele au fost interfața. Deși discuția principală în sfera publică, abordată doar parțial de autorități, a ținut de inegalitățile accesului la dispozitive conectate la Internet, chestiuni mai puțin vizibile, dar importante au fost neglijate în mare măsură: lipsa conținutului digital educațional, a pregătirii pedagogice digitale, a unor schimbări curriculare și a unei abordări profunde, sistemice și eficiente pentru elevii vulnerabile, arată documentul.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Oare cand o sa inteleaga si Comisia Europeana ca nu toti oamenii sunt la fel? Ca nu poti sa-i faci pe toti bogati? Acum nu mai sustine „diversitatea”?

  2. Încă odată, cât e mortalitatea COVID-19 in randul copiilor?

    • Intrebare: cat e mortalitatea covid19 in randul parintilor ?
      Alta intrebare : ce rezultate credeti ca va avea un copil care ramane cu un singur parinte ?

  3. Formula @bogatii au devenit mai bogati iar saracii mai saraci@ este una marxista.

  4. Daca ai avea un copil pe care l-ai trimite nemâncat la școala, nu mai debitai tâmpenii. Aici nu e vorba despre UE sau CE, e vorba despre copiii care nu au nicio șansă în viața, și asta din cauza unor guvernanți cărora nu le pasa, nu pot, dar și a unora care gândesc ca tine. Nu trebuie sa fie toți bogați sau foarte bogați, ci este nevoie că toți să aibă șanse egale în viața, macar la sănătate și educație.

    • Acorda ceva mai multa atentie referintei termenilor. Este imposibil chiar si pentru doi frati sa aiba sanse egale in viata (au inclinatii diferite, ceea ce duce la aptitudini diferite, ceea ce duce la sanse diferite!). As zice ca e imposibil si pentru gemenii univitelini, nu mai vorbim pentru toti copiii unei tari!

      Ceea ce vrei tu sa zici este egalitate de tratament , care este cu totul altceva. Aici sunt de acord cu tine.

      Colateral, insa, observ ca nu se indigneaza niciun roman verde cu privire la egalitatea de tratament in educatie cand vrea un „liceu bun” pentru copilul sau. Pai cum vine asta, n-ar trebui sa fie toate liceele EXACT la fel de bune sau de proaste, cand vine vorba de tratament egal?! Unde sunt manifestatiile, unde sunt petitiile!? 😈

      Sau poate egalitatea de tratament este acceptabila in teorie, cand ajungem la cazul practic particular al nostru … inchidem ochii … 🙁

  5. @sanitarul. Pai nu gandeste tot parintele ca loaza lui e mai buna ? Nu si pentru asta sunt buni mucosii, sa aiba parintii cu ce se lauda? Asa ca e musai sa existe crese, gradinite, .., licee „mai bune”.