Raport Oxfam: Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, pe fondul pandemiei de COVID-19 şi războiului din Ucraina
Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, în contextul creşterii preţurilor la energie şi mărfurilor în timpul pandemiei, precum şi pe fondul războiului din Ucraina, a dezvăluit un raport al organizaţiei nonprofit Oxfam, relatează The Guardian, citată de News.ro.
Pe măsură ce elita politică şi din lumea afacerilor se întâlneşte în cadrul Forumului Economic Mondial la Davos, Elveţia, Oxfam, ONG-ul specializat în dezvoltare, a anunţat că preţurile crescute la alimente la nivel mondial au ajutat 62 de persoane să devină miliardari în industria alimentară în doar 24 de luni.
Doisprezece membri ai familiei Cargill, care deţine una dintre cele mai mari companii producătoare de produse alimentare din lume, sunt în prezent miliardari. Înainte de pandemie, doar opt dintre ei erau miliardari. Familia Cargill, împreună cu alte trei companii, controlează 70% din piaţa agricolă globală.
Se estimează că mai mult de 263 de milioane de oameni vor trăi în sărăcie acută din cauza preţurilor alimentelor, care au crescut în medie cu peste 30% în ultimul an. Astfel, numărul persoanelor care trăiesc cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi ar ajunge la 860 de milioane până la sfârşitul anului, un număr echivalent cu populaţiile Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Spaniei la un loc.
”Este de neiertat din punct de vedere moral ca oamenii din Africa de Est să moară de foame, în timp ce averile oamenilor extrem de bogaţi sunt alimentate de creşterea exponenţială a preţurilor la alimente şi energie”, a declarat Danny Sriskandarajah, directorul executiv al Oxfam GB.
”Într-o perioadă în care sute de milioane de oameni se confruntă cu sărăcia extremă, nu poate exista nicio scuză pentru guverne să nu abordeze tema profiturilor şi bogăţiei imense astfel încât să se asigure că nimeni nu este lăsat în urmă”, a mai spus el.
Oxfam a cerut liderilor mondiali reuniţi la Davos să introducă imediat impozite pe avere pentru miliardari, în vederea combaterii ”celei mai mari creşteri a sărăciei extreme din ultimii 20 de ani”.
Organizaţia de caritate în domeniul dezvoltării a mai precizat că guvernele ar trebui să urmeze exemplul Argentinei şi să introducă un ”impozitul unic de solidaritate pe averile rezultate din urma pandemiei ”. Impozitul unit stabilit de Argentina a strâns anul trecut 223 de miliarde de pesos (1,5 miliarde de lire sterline).
Oxfam a cerut, de asemenea, introducerea unui impozit permanent pe avere pentru a ”ţine în frâu bogăţia extremă şi puterea de monopol”, având în vedere că un impozit anual pe avere care începe de la 2% pentru milionari şi care creşte la 5% pentru miliardari ar putea genera 2,5 miliarde de dolari pe an.
Potrivit Oxfam, această sumă ar fi suficientă ”pentru a scoate 2,3 miliarde de oameni din sărăcie, pentru a produce suficiente vaccinuri şi pentru a oferi asistenţă medicală universală şi protecţie socială tuturor celor care trăiesc în ţările cu venituri mici şi medii”.
O a treia cerere vizează încetarea ”profitului rezultat din urma crizei” prin introducerea unui impozit excepţional temporar care să vizeze toate companiile mari, nu numai companiile petroliere şi de gaze, aşa cum a propus partidul laburist din Marea Britanie.
Oxfam a spus că un astfel de impozit aplicat asupra a ”doar 32 de companii multinaţionale extrem de profitabile ar fi putut genera venituri de 104 miliarde de dolari în 2020”.
”Introducerea impozitelor pe avere, de exemplu, ar strânge sume uriaşe care ar putea ajuta grupurile vulnerabile să supravieţuiască acestei crize şi să construiască un viitor mai bun”, a spus Sriskandarajah.
În total, 573 de oameni au devenit miliardari în timpul pandemiei. Potrivit Oxfam, criza de coronavirus a fost ”cel mai bun moment din istoria documentată pentru clasa miliardarilor”.
Averea totală a miliardarilor se ridică la 12,7 miliarde de dolari, potrivit clasamentului revistei Forbes, reprezentând echivalentul a 13,9% din PIB-ul global şi o creştere de trei ori faţă de 2000. Averile celor mai bogaţi 20 de miliardari sunt mai mari decât întregul PIB al Africii Subsahariane.
sursa foto: Pexels/ Karolina Grabowska
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii