G4Media.ro

Raport preliminar: Accidentul produs la metrou când s-au ciocnit două trenuri a…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Raport preliminar: Accidentul produs la metrou când s-au ciocnit două trenuri a avut loc în contextul în care o garnitură se defectase şi se îndrepta spre depou, iar pentru a-i face loc un alt tren a fost direcționat pe o linie ocupată

Accidentul produs în seara zilei de 27 februarie în staţia de metrou Timpuri Noi a avut loc în contextul în care un tren care nu a fost implicat în coliziune se defectase, în staţia Dristor 1 şi se îndrepta spre depoul Ciurel, iar unul dintre trenurile implicate în coliziune a făcut mai multe manevre pentru a lăsa care liberă trenului defect către depou. Conducerea AGIFER afirmă că orice incident produs la metrou are potenţialul de a fi unul grav. Metrorex ia măsuri pentru întărirea activităţii de verificare şi control în urma evenimentului de săptămâna trecută.

„Nu există un raport preliminar, există numai un proces verbal preliminar, care conţine datele constatate iniţial la faţa locului, deci care cuprinde toate lucrurile care s-au întâmplat”, a declarat miercuri, pentru News.ro, directorul AGIFER, Laurenţiu Dumitru.

Potrivit directorului AGIFER, primele verificări arată că impactul dintre cele două trenuri de metrou a avut loc în condiţiile în care unul dintre trenuri staţiona, iar celălalt circula cu viteză foarte mică, de doar cinci kilometri pe oră, iar incidentul feroviar produs în seara zilei de 27 februarie în staţia Timpuri Noi şi care este acum investigat a avut loc în contextul în care unul dintre trenuri, care nu a fost implicat în impact, s-a defectat.

Directorul AGIFER a explicat pentru News.ro faptul că, în mod uzual, trenurile de metrou, la fel ca cele de cale ferată, circulă pe direcţia înainte pe partea din dreapta acolo unde există două fire de circulaţie.

În seara de 27 februarie, un tren care circula dinspre staţia Unirii-Timpuri Noi-Mihai Bravu a ajuns în staţia Dristor 1, a debarcat călători, s-au urcat călători iar la plecarea din staţie garnitura nu a apucat să intre în tunel decât cu primele două vagoane şi s-a defectat. Mecanicul acestui tren a încercat să repornească trenul şi nu a reuşit, moment în care s-a dus în postul de conducere din spatele trenului, unde a încercat să vadă dacă poate duce trenul pe forţele proprii înapoi în staţie pentru a-i debarca pe călători, ceea ce a şi făcut. Ulterior, a intenţionat să ducă trenul defectat în cel mai apropiat depou, depoul Ciurel, fără a-l mai remorca, ci folosind postul de conducere care funcţiona, mergând înapoi, către staţia Timpuri Noi, pe linia din dreapta. Trenul defect nu a apucat să plece din staţia Dristor 1, pentru că din spate a ajuns, aproape de staţia Dristor 1, un tren în care se aflau călători. Pentru a face loc trenului defect, al doilea tren a fost dat înapoi, cu călători în el, iar înainte de staţia Mihai Bravu a intrat în abatere, către firul din stânga al sensului iniţial de mers, care uzual se foloseşte pentru venirea trenurilor. Înainte de staţia Timpuri Noi, al doilea tren, în care se aflau călători, a fost deviat din nou către firul din dreapta al sensului iniţial de mers, pentru ca odată ajuns în staţia Timpuri Noi să facă loc trenului defect care venea din urmă, pentru a trece spre staţiile Timpuri Noi şi Unirea, către Depoul Ciurel, pentru a permite circulaţia normală pe ambele fire de circulaţie.

„Când i s-a făcut parcursul către staţia Timpuri Noi, trenul în care se aflau călători a fost trimis către o linie ocupată, pentru că acolo deja venise un tren de metrou dinspre Piaţa Unirii şi în ultima clipă au reuşit să reducă viteza în aşa fel încât cele două trenuri s-au atins, dar viteza la care s-a întâmplat acest lucru a fost în jur de 5 kilometri pe oră, care este chiar viteza la care se fac, în mod normal, manevrele de cuplare a trenurilor de metrou. Cuplarea respectivă a fost făcută în aşa fel încât nu au existat defectări la niciunul dintre trenurile de metrou – iar decuplarea s-a putut face automat – şi nici nu au existat victime sau probleme la călători. Asta nu înseamnă că nu a fost un lucru foarte grav, pentru că orice coliziune la metrou are un potenţial de risc mult mai mare decât la calea ferată, având în vedere că în mod uzual mulţi dintre călătorii de la metrou stau în picioare”, a explicat directorul AGIFER.

„Aşa ceva nu trebuie să se întâmple, sub nicio formă”, a adăugat Laurenţiu Dumitru.

Directorul AGIFER a precizat că instituţia pe care o conduce are un an ca termen legal pentru finalizarea raportului privind incidentul din staţia Timpuri Noi , însă subliniază că specialiştii Agenţiei şi-au propus să finalizeze ancheta în cel mai scurt timp posibil, care să le permită întocmirea unui raport de investigare „complet şi temeinic fundamentat, conform cerinţelor existente”.

„Mai există o notă de informare făcută de conducerea Metrorex, care cuprinde preluarea din cele două procese verbale de constatare preliminară, încheiate la faţa locului, a lucrurilor care s-au întâmplat, fără o identificare a unor eventuale nereguli găsite, dar cuprinzând nişte măsuri pe termen scurt, respectiv pe termen mediu şi lung, care includ instruire, reexaminare a personalului şi chestiuni care să însemne o întărire a activităţii de verificare şi control. Sunt măsuri oportune pentru a întări ceea ce înseamnă disciplina. Susţinem măsurile pe care conducerea Metrorex le ia”, a declarat directorul AGIFER, Laurenţiu Dumitru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează