Raportare Ministerul de Interne: Dosare penale pentru infracțiuni la referendum – În Caraș, un votant a vrut să intre înarmat în secția de votare / În Prahova o persoană a anunțat că a votat de două ori
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat sâmbătă că au fost înregistrate 12 sesizări de posibile infracţiuni sau contravenţii legate de desfăşurarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei, transmite Agerpres.
„Toate secţiile de votare din ţară au deschis şi procesul de vot se desfăşoară în condiţii de normalitate. (…) Din punct de vedere al ordinii publice, până la această oră nu au fost semnalate probleme deosebite. Au fost înregistrate 12 sesizări de posibile infracţiuni sau contravenţii în legătură cu desfăşurarea referendumului; în urma verificărilor, trei dintre acestea nu s-au confirmat”, a precizat Dajbog, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI.
Ea a anunţat că au fost deschise toate secţiile de votare din sectorul 3 al Capitalei, după ce preşedinţii care nu s-au prezentat pentru preluarea secţiei de vot au fost înlocuiţi, în prezent procesul electoral desfăşurându-se normal.
Totodată, conform purtătorului de cuvânt al MAI, la o secţie de vot din Teleorman, unde preşedintele a anunţat că a avut un deces în familie, procesul de votare a început după ce a fost desemnat un alt preşedinte.
„La o secţie din judeţul Iaşi procesul de votare a fost întrerupt pentru scurt timp deoarece preşedintelui secţiei i s-a făcut rău, acesta fiind înlocuit. Procesul de vot a fost reluat fără alte probleme. (…) În municipiul Ploieşti, un cetăţean a sesizat Poliţia cu privire la faptul că nu a fost lăsat să voteze pe baza paşaportului. S-a întocmit dosar penal pentru împiedicarea exercitării dreptului de vot. Reamintim că cetăţenii români pot vota în ţară cu paşaportul doar dacă pe paşaport este trecută menţiunea că au domiciliul în altă ţară decât România. Vorbim aici de paşaportul simplu, simplu temporar şi paşaportul electronic. Cetăţenii români care au domiciliul în România pot vota cu cartea de identitate, buletinul de identitate şi cartea de identitate provizorie. (…) Tot în Ploieşti membrii biroului electoral al unei secţii de vot au părăsit secţia de votare cu urna specială fiind însoţiţi de un poliţist de la Poliţia Locală, în condiţiile în care aveau obligaţia să solicite ca paza să fie asigurată de personalul MAI. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului urnei speciale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI.
Potrivit Monicăi Dajbog, într-o localitate din Prahova poliţiştii efectuează cercetări faţă de o persoană care i-a anunţat pe membrii unei secţii de votare că a votat de două ori la două secţii diferite.
„Persoana, după ce a votat o dată, şi-a dat seama că nu a votat cum şi-ar fi dorit. În Piteşti, preşedintele unei secţii de votare a sesizat faptul că trei persoane consumă băuturi alcoolice în apropierea secţiei. La faţa locului a fost trimisă o patrulă de jandarmi, care a constatat că persoanele nu consumau băuturi alcoolice dar tulburau ordinea publică. Au fost sancţionate cu 200 de lei fiecare”, a spus Dajbog.
În judeţul Caraş-Severin, poliţistul care făcea parte din dispozitivul de pază al unei secţii de votare a observat un bărbat care avea asupra sa un pistol cu bile de cauciuc şi care se pregătea să intre în secţie, acesta fiind condus la subunitatea de poliţie unde s-a stabilit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, sens în care a fost sancţionat contravenţional conform Legii privind regimul armelor şi muniţiilor care interzice purtarea armei sub influenţa băuturilor alcoolice.
Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că dintre cele 674 de persoane cu drept de vot din centrele de reţinere şi arest preventiv ale Poliţiei Române au formulat cerere pentru a vota cu urna specială 513. Până la ora 12,00 votaseră 219 dintre acestea.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii