Raportul mondial al fericirii, făcut de ONU, arată că Finlanda este din nou pe primul lor, pentru al şaptelea an consecutiv/ Creșteri în Europa de Est, SUA au ieşit din top 20
Raportul mondial al fericirii, publicat anual la 20 martie, de Ziua Internaţională a Fericirii a Organizaţiei Naţiunilor Unite, arată că Finlanda este din nou pe primul lor, pentru al şaptelea an consecutiv, transmite News.ro. Sondajul a cuprins în premieră un clasament separat pe grupe de vârstă şi arată veşti proaste despre satisfacţia vieţii în rândul tinerilor în anumite ţări. Surprinzător, Israelul este pe locul 5, iar Statele Unite au ieşit din Top 20.
Potrivit CNN, a apărut Raportul mondial al fericirii şi, încă o dată, ţările nordice se bucură de cele mai bune scoruri. Ţara nr. 1, Finlanda, se menţine în fruntea clasamentului de şapte ani la rând.
Raportul din acest an este primul care include un clasament separat pe grupe de vârstă şi aduce veşti proaste în ceea ce priveşte satisfacţia vieţii în rândul tinerilor din unele părţi ale lumii.
Fericirea a scăzut atât de mult în rândul tinerilor din America de Nord, încât tinerii din această ţară sunt acum mai puţin fericiţi decât cei în vârstă. Aceste scoruri scăzute au ajutat la scoaterea Statelor Unite din primele 20 de locuri pe lista generală pentru prima dată de la prima publicare a raportului, în 2012.
Dar scăderea în clasament a SUA şi a altor ţări a fost cauzată și de faptul că alte naţiuni – în special câteva din Europa de Est – au înregistrat creşteri binevenite în ceea ce priveşte fericirea.
Cele mai fericite ţări
Finlanda este din nou cea mai fericită ţară din lume, potrivit raportului anual care marchează Ziua Internaţională a Fericirii a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 martie.
Raportul se bazează pe datele unui sondaj global efectuat în peste 140 de ţări. Ţările sunt clasate în funcţie de fericire pe baza evaluărilor medii ale vieţii lor în cei trei ani precedenţi, în acest caz, între 2021 şi 2023. Raportul este un parteneriat între Gallup, Oxford Wellbeing Research Centre, Reţeaua de soluţii pentru dezvoltare durabilă a ONU şi un comitet editorial.
Finlanda, ţară cu vreme rece – unde luminile nordice dansează iarna şi soarele de vară străluceşte toată noaptea – are multe de învăţat când vine vorba de condiţiile sociale potrivite pentru fericire.
Sondajul cere fiecărui participant să îşi noteze viaţa ca întreg, luând în considerare ceea ce apreciază, a declarat John Helliwell, profesor emerit de economie la Vancouver School of Economics, Universitatea din British Columbia, şi editor fondator al World Happiness Report.
„Şi afli că Finlanda este destul de bogată în toate aceste lucruri, cum ar fi faptul că portofelele sunt returnate dacă sunt scăpate pe stradă, că oamenii se ajută unii pe alţii zi de zi, că oportunităţile de sănătate şi educaţie sunt de foarte bună calitate şi distribuite universal – astfel încât toată lumea iese mai mult sau mai puţin la fel de la poarta de start”, a spus el.
De asemenea, el a remarcat că Finlanda are imigranţi fericiţi, „aşa că este ceva ce sunt pregătiţi să împărtăşească cu noii veniţi”.
Raportul analizează şase variabile-cheie pentru a explica evaluările vieţii: PIB-ul pe cap de locuitor, sprijinul social, speranţa de viaţă sănătoasă, libertatea, generozitatea şi percepţia corupţiei.
Vecinii nordici ai Finlandei au obţinut, de asemenea, scoruri ridicate în mod fiabil, cu Danemarca (nr. 2), Islanda (nr. 3) şi Suedia (nr. 4) în primele cinci locuri, iar Norvegia (nr. 7) se situează confortabil în top 10.
Având în vedere războiul cu Hamas, Israelul ar putea fi o surpriză pe locul 5, deşi ţara se află în top 10 din 2022. Autorii raportului subliniază faptul că clasamentul se bazează pe o medie de trei ani, care deseori atenuează efectul „evenimentelor cataclismice care au loc în timpul unui anumit an”.
În plus, momentul realizării sondajului joacă în mod evident un rol atunci când există o criză. Sondajul din Israel a fost realizat după atacul Hamas din 7 octombrie, dar înainte de mare parte din războiul care a urmat. Astfel, deşi evaluările vieţii au scăzut brusc, aceste scoruri au reprezentat doar o treime din medie.
Raportul, care se bazează în mare măsură pe sondajul Gallup World Poll, include, de asemenea, o clasare a Palestinei pe locul 103, deşi statutul său de stat nu este recunoscut pe scară largă. Sondajul a fost realizat în teritoriile palestiniene din Gaza şi Cisiordania înainte de evenimentele din 7 octombrie.
Ţările de Jos (nr. 6), Luxemburg (nr. 8), Elveţia (nr. 9) şi Australia (nr. 10) completează topul 10.
Statele Unite ies din top 20
Statele Unite (nr. 23) şi Germania (nr. 24) au ieşit din top 20 în parte din cauza creşterii fericirii în rândul altor ţări – în special Cehia (nr. 18), Lituania (nr. 19) şi Slovenia (nr. 21). Regatul Unit a ocupat locul 20.
În timp ce Lituania s-a clasat pe locul 19 în acest an pe lista generală, în rândul respondenţilor cu vârsta sub 30 de ani, aceasta a fost nr. 1 în topul celor mai fericite ţări în 2024. Pentru cei cu vârsta peste 60 de ani, Lituania s-a clasat pe locul 44.
În Statele Unite şi Canada, scorurile de fericire ale persoanelor sub 30 de ani au fost mult mai mici decât cele ale persoanelor cu vârsta de 60 de ani şi peste. În rândul persoanelor sub 30 de ani, SUA s-a clasat pe locul 62, în timp ce pentru persoanele de 60 de ani şi mai în vârstă, a fost pe locul 10. Canada a fost pe locul 58 în rândul tinerilor şi pe locul 8 pentru cei de 60 de ani şi peste.
Australia şi Noua Zeelandă, într-o măsură mai mică, au înregistrat, de asemenea, clasări mult mai scăzute în rândul tinerilor.
„Este ceea ce cred ei despre viaţa lor. Deci este o întrebare legată de starea de spirit”, a spus el. Helliwell atribuie această scădere în parte informaţiilor pe care le consumă tinerii din aceste patru naţiuni vorbitoare în principal de limba engleză.
„Ei aud ştiri care îi fac nefericiţi şi este posibil să le împărtăşească, iar acest lucru îi poate face şi pe ei nefericiţi”, a spus el.
Dar nu sunt numai veşti proaste pentru tineri.
„În general, la nivel global, tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani au cunoscut o îmbunătăţire a satisfacţiei în viaţă între 2006 şi 2019 şi o stabilitate a satisfacţiei în viaţă de atunci”, se arată în raport. „Dar imaginea a variat în funcţie de regiune. Bunăstarea tinerilor a scăzut în America de Nord, Europa de Vest, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi Asia de Sud. În restul lumii, a crescut”.
O altă concluzie pozitivă a fost legată de tineri: Creşterea bruscă a bunăvoinţei în timpul pandemiei în rândul tuturor generaţiilor a fost deosebit de pronunţată în rândul tinerilor, a spus Helliwell, iar acest lucru a dăinuit.
„Aşa că acest lucru este încurajator. În ciuda faptului că în unele ţări nu sunt foarte fericiţi, ei sunt încă capabili şi dispuşi să se angajeze în acte de bunăvoinţă pentru alţii. Şi asta îţi dă speranţă pentru viitor”.
Cele mai fericite 20 de ţări din lume în 2024
1. Finlanda
2. Danemarca
3. Islanda
4. Suedia
5. Israel
6. Olanda
7. Norvegia
8. Luxemburg
9. Elveţia
10. Australia
11. Noua Zeelandă
12. Costa Rica
13. Kuweit
14. Austria
15. Canada
16. Belgia
17. Irlanda
18. Cehia
19. Lituania
20. 20. Regatul Unit
În partea de jos a listei
Afganistanul rămâne cea mai slab clasată ţară din lume în ceea ce priveşte fericirea. Liban, Lesotho, Sierra Leone şi Congo se află, de asemenea, pe ultimele locuri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank