Raportul săptămânal al INSP privind epidemia s-a subțiat major după scandalul legat de calculul ratei de incidență. Din documentul de două pagini lipsesc incidența, vulnerabilitatea și trendul pe județe, situația ocupării paturilor din spitale, focarele
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat, marți, raportul săptămânal privind epidemia de COVID-19. Documentul este redus la mai puțin de jumătate față de cele precedente. Lipsesc informații importante, precum incidența, vulnerabilitatea și trendul pe județe, situația ocupării paturilor din spitale, focarele.
Raportul din această săptămână are doar două pagini.
Analiza sumară de astăzi vine după scandalul de săptămâna trecută, când Bucureștiul apărea în raport cu o rată de incidență Covid de peste 3 la mia de locuitori. Controversa pe acest subiect a dus și la schimbarea modului de calcul a coeficientului.
Principalele concluzii al INSP din ultimul raport:
- În săptămâna 12 – 18 octombrie, 33.7% din totalul cazurilor s-au înregistrat in București, Iași, Cluj, Timiș si Dolj.
- 29.6% din totalul deceselor au fost înregistrate in București, Prahova, Vaslui, Caras Severin si Dâmbovița.
- 1 din 32 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.
- 81.8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 60% din decese au fost la bărbați.
- 95.6% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociata.
Rata de pozitivare a testelor Covid a ajuns la circa 13%.
Raportul din această săptămână poate fi consultat aici. Pentru comparație, raportul de săptămâna trecută poate fi consultat aici.
Citește și
sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.