Rareș Bogdan, critici la adresa primarului Capitalei: Noi nu suntem mulţumiţi de Nicuşor Dan, nu suntem mulţumiţi de modul cum e administrat Bucureştiul. Este haotic/ PNL are soluţii şi oameni foarte buni
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a precizat că liberalii nu sunt mulţumiţi de activitatea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi de modul în care este administrat Bucureştiul care a devenit un oraş ”haotic”. Rareş Bogdan a subliniat că va exista o analiză serioasă pe această temă, dar că el nu îşi propune că candideze pentru funcţia de primar al Capitalei, transmite News.ro.
Rareş Bogdan a declarat, luni seară, la Realitatea Plus, că PNL va lua o decizie în ceea ce îl priveşte pe Nicuşor Dan.
”Spun din start că vom avea o analiză extrem de serioasă. Noi nu suntem mulţumiţi de Nicuşor Dan. Am sperat că venirea lui din societatea civilă îl va face un primar care să-şi înţeleagă menirea. Din păcate, noi avem doar un primar din 7 că aşa s-a negociat la vremea respectivă, nu mă mai uit în spate să spun cine a greşit şi au cum a greşit şi sigur că Partidul Naţional Liberal va lua o decizie în ceea ce îl priveşte pe Nicuşor Dan. Astăzi noi nu suntem mulţumiţi de modul cum e administrat Bucureştiul”, a declarat Rareş Bogdan.
Europarlamentarul este de părere că Bucureşti este un oraş haotic şi crede că încrederea de care s-a bucurat actualul edil al Capitalei se apropie de final.
”Ca lucrul să fie extrem de clar, mi se pare că este haotic şi mi se pare că încrederea de care s-a bucurat echipa de acolo se apropie de sfârşit. Deci sau îşi bagă minţile în cap şi înţeleg menirea pentru care conduc un oraş uluitor de 3 milioane de locuitori, şi o spune un ardelean da, care iubeşte acest oraş, datorită spiritului său şi datorită acestui melaj cultural, pe care-l are şi spiritului său extraordinar investiţional, deschis, oraşul ăsta are nevoie de nişte oameni care să aibă o viziune. Nicuşor sau înţelege, doarme bine într-o noapte se trezeşte, şi înţelege că nu mai merge să oprească nici investiţii şi în acelaşi timp nici să ne explice că va face, va face, va va face şi au trecut de 2 ani de zile”, a declarat Rareş Bogdan.
Liberalul a adăugat că nu îşi doreşte să candideze la postul de primar al Capitalei, dar că liberalii au soluţii.
”Sigur că vom căuta soluţii, PNL are soluţii şi oameni foarte buni. Să ne înţelegem foarte clar, eu nu mi-am dorit să candidez şi nu voi candida, dar asta nu înseamnă că nu voi fi extrem de critic cu cei care nu-şi fac treaba. Pentru că trăiesc aici, copiii mei trăiesc aici, familia mea trăieşte aici, pentru că văd potenţialul acestui oraş aşa cum văd potenţialul acestei ţări”, a mai spus Rareş Bogdan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii