Rareş Bogdan, dezlănțuit la Iași: Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Nu dormim, numărăm şi pe 30 septembrie anunţăm preşedintele României, Nicolae Ciucă
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii trebuie să se mobilizeze la alegerile prezidențiale pentru a-l scoate președinte pe Nicolae Ciucă. Candidații PNL la Iași au dosare penale pentru corupție: Mihai Chirica la Primărie și Costel Alexe la Consiliul Județean.
”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, potrivit News.ro. ”Pentru a avea o şansă, pentru a ne bate, trebuie să scoatem cel mai bun scor la alegerile de pe 9 iunie. Ăla este trambulina, ăla este momentul cheie pentru noi, pentru a ne propulsa liderul”, a mai spus el.
Rareş Bogdan a declarat că, după alegerile din 9 iunie, urmează doar trei zile de odihnă şi vor intra în ”cea mai importantă campanie”.
”Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României care trebuie să fie tot un liberal, exact cum am avut în ultimii 10 ani de zile, pe preşedintele Nicolae Ciucă”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.
El a precizat că îşi doreşte să îşi mai facă o poză în Biroul Oval, însoţindu-l pe noul preşedinte Nicolae Ciucă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii